400 de copertine parasolar vor fi montate pe băncile din Constanța. Ce firmă a câștigat contractul

Administrație locală
Primăria municipiului Constanța a semnat contractul privind achiziția și montarea copertinelor parasolar pentru băncile de odihnă cu societatea BRANIC SRL, cu sediul social în Constanța, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 95.
Vor fi livrate și montate, conform contractului, în total, 400 de copertine parasolar pentru băncile de odihnă, 200 de un anumit model și 200 de un alt model.
Termenul de furnizare și montare a produselor este de 12 luni, iar prețul convenit pentru îndeplinirea contractului este de 263.800 de lei, fără TVA.
De asemenea, produsele achiziționate vor fi însoțite, în mod obligatoriu, de certificat de calitate. Garanția acestora acordată de furnizor este de 24 de luni de la data semnării proceselor verbale de recepție.
Astfel, furnizorul va fi obligat să înlocuiască, fără plăți suplimentare, orice produs care în urma recepției finale, nu corespunde condițiilor tehnice sau prezintă defecțiuni, pe perioada de garanție.
În cele ce urmează redăm integral contractul semnat:
Potrivit www.listafirme.ro, site consultat în data de 28 februarie 2023, societatea Branic SRL a fost fondată în data de 22 august 1994 și se află în stare de fuziune prin absorbție, nefiind inclusă în selecțiile de firme active.
Firma este administrată de Nicolae Stere care este și unicul asociat al acesteia (100%), dar și beneficiar.
Obiectul principal de activitate al societății este legat de „activități și servicii de decontaminare”.
Potrivit sursei menționate anterior, în anul 2021, firma a raportat o cifră de afaceri de 1.114.961 de lei și 21 de angajați.

Cifră de afaceri BRANIC SRL
Foto: Ilustrativ (Arhivă)
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







