66 de milioane de EURO, puși la bătaie: A fost scos la licitație contractul pentru construcția stadionului „Gheorghe Hagi”

Administrație locală
Compania Națională de Investiții a scos astăzi la licitație contractul care vizează realizarea proiectului tehnic, execuția lucrărilor și asistența tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții „Construire stadion „Gheorghe Hagi”, situat în stradă Primăverii, nr. 2 – 11″.
Durata contractului scos la licitație este de 88 de luni și este compusă din proiectare (7 luni, respectiv 213 zile), execuția (21 luni, respectiv 639 zile) si perioada de garanție de buna executie a lucrărilor (60 luni).
Valoarea estimată a contractului este de 330.989.232,47 lei, fără TVA.
Eșalonat, cheltuielile vor fi împărțite astfel:
- Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică a proiectantului: 10.950.850,56 lei, fără TVA;
- – Cap. 4 – Cheltuieli pentru investiția de baza: 311.681.444,71 lei, fără TVA;
Subcap. 4.1 – Construcții și instalații: 261.796.779,80 lei, fără TVA;
Subcap. 4.2 – Montaj utilaje și echipamente tehnologice: 2.303.576,15 lei, fără TVA; Subcap. 4.3 – Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu montaj: 33.939.546,47 lei, fără TVA;
Subcap. 4.4 – Utilaje fără montaj și echipamente de transport: 2.566.024 lei, fără TVA; Subcap. 4.5 – Dotări: 11.075.518,29 lei, fără TVA;
- Cap. 5 / Subcap. 5.1 – Organizare de șantier: 5.282.007,12 lei, fără TVA;
Subcap. 5.1.1 – Lucrări de construcții: 3.961.505,34 lei, fără TVA;
Subcap. 5.1.2 – Cheltuieli conexe organizării de șantier: 1.320.501,78 lei, fără TVA;
- Cap. 6 – Cheltuieli pentru probe tehnologice, teste și predare la beneficiar: 3.074.930,08 lei, fără TVA;
Subcap. 6.1 – Pregătirea personalului de exploatare: 62.336,29 lei, fără TVA;
Subcap. 6.2 – Probe tehnologice și teste: 3.012.593,79 lei, fără TVA;
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 30.03.2023, ora 15:00, deschiderea ofertelor având loc în aceeași zi.
Ofertanții vor constitui garanția de participare în cuantum de 3.000.000 lei și trebuie să își mențină oferta pentru 12 luni.
Garanția de bună executie reprezintă 10% din prețul contractului, fără TVA, conf. HG 1/2018.

Noul stadion din Constanța
Investiția de peste 66 de milioane de euro include realizarea următoarelor obiective:
- Construire Stadion „Gheorghe Hagi” cu capacitatea de 18.000 locuri;
- teren de antrenament pentru fotbal și atletism (pista cu 6 culoare) cu o tribuna de capacitatea cca. 1.000 locuri;
- Clădire de vestiare pentru antrenament;
- Amenajări exterioare – accese, promenada, alei, drumuri si plaforme, retele de utilități; împrejmuire, amenajări peisagere, etc.;
Stadionul „Gheorghe Hagi” se compune din urmatoarele zone de activitate:
- zona jucătorilor şi oficialilor (arbitri, însoțitori etc.);
- zona spectatorilor și a spectatorilor VIP și VVIP;
- zona reprezentanţilor mass-media – jurnaliști, comentatori TV și radio, etc.;
- zona personalului tehnic – stewarzi, forțe de securitate și personalul auxiliar (majorete, copiii de mingi și players escorts etc).
Principalele zone funcţionale și cerințe vor fi stabilite conform reglementărilor UEFA pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4 (nivel maxim), cele mai importante elemente de dimensionare fiind următoarele:
Terenul de joc va avea dimensiunile: 105 m lungime şi 68 m lăţime, cu minim 1- 1,5m perimetral. Incinta terenului, respectiv terenul de joc şi distanţele de siguranţă până la tribune va fi de minim 120 x 80 m.
Suprafaţa de joc va fi din gazon natural, (însămânțat sau în rulouri), în sistem hibrid (țesut sau rulou), dotat cu instalație de udare, drenaj și sistem de degivrare/încălzire.
Investiția include zonele de parcare pentru jucători şi oficiali, precum şi pentru VIP, un spaţiu de parcare pentru cele 2 autocare ale echipelor şi 10 autoturisme ale oficialilor, precum și un spaţiu de parcare de minim 150 de locuri pentru VIP-uri.
Capacitatea stadionului va fi de minim 18.000 de locuri, cu urmatoarele categorii de spectatori: public general, spectatori VIP, persoane cu dizabilități, reprezentanți presă (scrisa si radio-TV), și va fi structurat și dotat astfel: tribune, locuri şi facilităţi pentru spectatori; sector rezervat suporterilor echipei vizitatoare; spațiu pentru accesul şi ieşirea publicului; căile de acces pe stadion; sistemul de iluminat de urgenţă; sistemul de sonorizare şi comunicare cu publicul; instalaţiile sanitare pentru spectatori; puncte de prim ajutor pentru spectatori; facilităţile pentru spectatorii cu dizabilităţi; zona rezervată VIP-urilor şi invitaţilor cu cel puțin 1500 de locuri acoperite, dintre care 100 de locuri trebuie rezervate echipei vizitatoare; camera de control (punctul de comandă); sistemul de televiziune cu circuit închis; sistemul de acces a spectatorilor prin porţi de tip turnichete.
Zonele de parcare pentru spectatori sunt asigurate de jur împrejurul stadionului pe o rază de maximum 1 km.
Numărul de locuri de parcare pentru autoturisme este de circa 10% din capacitatea stadionului (1800 locuri). De asemenea, trebuie asigurate locuri de parcare pentru cel puțin 30 de autocare pentru suporterii echipei oaspete. Investiția include asigurarea unei zone aferente structurilor de siguranță, incluzând spații pentru forțele de poliție, sală pentru adunarea și instruirea personalului, spații pentru depozitarea obiectelor interzise în complexul sportiv, centrul de control-comanda, spațiul pentru pompieri, spațiul pentru adunarea și instruirea oamenilor de ordine (stewarzii).
În plus față de funcțiunile de bază, cu destinație sportivă, clădirea stadionului urmează să integreze și o serie de funcțiuni complementare care sunt considerate necesare pentru viitoarea exploatare a construcției:
- Săli de antrenament – atletism indoor, squash/tenis de masă și fitness, amplasate sub tribuna Est, cu spații anexă și cu suprafața estimată de cca. 3.000 mp.
- Centru de conferințe – compus din două săli de conferințe cu capacitatea de cate 200 locuri fiecare și cel puțin 6 Săli cu capacitatea mai redusa 20-40 locuri și spații conexe. Suprafața minimă estimată este de cca. 2.000 mp;
- Spațiu expozitional – muzeul clubului, cu suprafața estimată pentru această funcțiune va fi de 500-800 mp, fară să fie limitativ.
- Spații administrative. Se vor amenaja două zone administrative pentru administrația complexului sportiv și pentru clubul Farul, de cel putin 350 mp fiecare (inclusiv spații anexă – grupuri sanitare, circulații etc.).
- Spații comerciale – magazine de suveniruri, articole sportive și altele, pe o suprafața construită estimată de aproximativ 800 mp.
- Spații de alimentație publică – baruri, cafenele, restaurante, fan-club etc.. pe o suprafață construită estimată de aproximativ 1.500 mp.
Terenul de antrenament fotbal și atletism va avea 6 culoare de alergare cu o tribună acoperita pe latura Sud, cu capacitatea de cca. 1.000 locuri. Terenul de antrenament este compus din terenul sportiv propriu-zis, pentru competiții, jocuri și antrenamente de atletism și fotbal și tribuna cu 6 rânduri de gradene, acoperită pentru spectatori. Suprafețele de antrenament și competiție vor fi conform standardelor nationale (FRA) si internationale (IAAF).
Complexul va fi asigurat cu toate utilitățile și instalațiile necesare funcționării, incluzând: instalații electrice, instalații termice si ventilare, instalații de desfumare, instalații de stingere incendiu, instalații sanitare, instalatii electrice curenți tari, instalatii electrice curenți slabi, sistemul de supraveghere video.
Se vor realiza urmatorele lucrări de amenăjari exterioare:
- sistematizare verticală – construcția de drumuri, alei și platforme;
- realizarea de rețele exterioare de utilități – instalație electrică, instalații sanitare apă-canal;
- realizarea de amenajări peisagere – gazonări, compoziții peisagere, plantări de arbuști și arbori, bazine de apă etc.;
- realizarea de obiecte urbane – mobilier urban, statui sau instalații artistice; elemente de signalectica (informare-orientare) și de publicitate – panouri luminoase/neluminoase, catarge de steaguri;
- realizarea împrejmuirii terenului pe laturile dinspre nord.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







