A fost prelungită durata lucrărilor la conducta avariată de pe strada Pescarilor din Constanța: Când revine apa potabilă la robinete

Administrație locală
În cursul acestei dimineți, a început executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Pescarilor (bl. FZ 14) din municipiul Constanța.
Ulterior, echipele de intervenție ale RAJA SA au constatat, în momentul decopertării zonei avariate, necesitatea înlocuirii unui segment de aproximativ 14 m din conducta de distribuție.
„Având în vedere diametrul mare al acesteia (600 mm), dar și adâncimea la care este pozată, suntem nevoiți să prelungim durata de executare a lucrărilor până în jurul orei 22.00”, au transmis reprezentanții RAJA SA Constanța.
Sunt în continuare afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Locotenent Gheorghe Economu – Pescarilor – Căiuți – Unirii – Locotenent Gheorghe Economu, cu punctul termic 37, cei din Cartierul Santa Maria Bay, precum și Azilul de bătrâni.
Citește și:
Avarie RAJA: Locuitorii mai multor cartiere din Constanța nu au apă la robinete







