A fost semnat contractul de finanțare de un milion de euro pentru extinderea sistemului de canalizare la Cuza Vodă

Administrație locală
Primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru, a semnat, la finele săptămânii trecute, contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de canalizare și ape uzate în comuna sa. Proiectul de un milion de euro este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, program guvernamental gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale.
Chiar dacă situațiile financiare ale administrațiilor locale, la modul general, nu sunt mulțumitoare pentru majoritatea edililor județului, cu eforturi autoritățile reușesc să concretizeze proiecte și să se lupte pentru demararea altora.
Iată că a Cuza Vodă, după luni bune de așteptare, autoritățile locale au semnat contractul de finanțare pentru proiectul privitor la „Extinderea sistemului de canalizare ape uzate menajere“, un proiect în valoare de aproape un milion de euro, mai exact 4.462.200 de lei. Cererea de finanțare a fost depusă la ministerul de resort în aceeași perioadă cu cel referitor la construirea grădiniței cu orar prelungit însă acel contract a fost semnat încă de la începutul lunii aprilie.
În aceste zile, la sediul administrației locale se pregătește încărcarea în platforma de licitații publice a contractului privind construcția grădiniției cu program prelungit din comună, proiect realizat tot cu fonduri prin PNDL. Proiectul privind construirea acestui nou obiectiv a fost depus la Ministerul Dezvoltării Regionale în vara anului trecut, urmând a fi finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Valoarea acestuia a fost estimată la 1.913.941 de lei, plus TVA.
De asemenea, proiectele din fonduri locale continuă. De la 1 august urmează să se demareze proiectul de asfaltare a aleilor cimitirului, un proiect de 160.000 de lei, bani alocați din bugetul local.
Zilele aceste în localitate a avut loc o întâlnire de lucru în cadrul proiectului care privește persoanele defavorizate din comună. Este vorba despre proiectul cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială şi combaterea sărăciei, Prioritatea de investiție 9.ii – Integrarea socio-economică a comunităţii marginalizate, cum ar fi romii, Componentă 1 – Apel: POCU/18/4/1/Reducerea numărului de comunității marginalizate în care există populație aparținând minorității rome aflate în risc de sărăcie și excluziune sociala, prin implementarea de măsuri integrate (acele comunități în care populația aparținând minorității rome reprezintă minim 10% din totalul populației la nivelul comunității). Valoarea totală a proiectului este de 19.364.471,31 de lei și se va derula pentru o perioadă de 36 de luni în comuna Cuza Vodă.
Din 27 iulie, comuna Cuza Vodă, partenerul numărul 4 în cadrul proiectului, devine lider.
Astfel, în perioada de implementare a acestui proiect în comună se are în plan, printre altele, reabilitarea a 20 de locuințe, dar și organizarea de cursuri de formare profesională a persoanelor defavorizate incluse în acest proiect.
Licitația de concesionare a carierei de caolin, reprogramată
Referitor la licitația de concesiune a carierei de caolin din localitate, primarul Viorel Dulgheru ne-a spus că procedura a fost amânată până pe 16 august. Un singur agent economic a achiziționat caietul de sarcini, de altfel, singurul interesat de această concesionare pe zece ani.
Valoarea concesiunii după studiul de evaluare realizat de o firmă în domeniu ajunge la 12.000/an pe 10 hectare, spune primarul comunei.
Cariera la care se face referire se află pe teritoriul comunei, mai exact la intrarea în comună, dinspre Castelu și a fost înainte exploatată de fosta societate Miniera “Caolina” care a intrat în insolvență. Contractul, care a fost încheiat pe o perioadă de zece ani, s-a terminat iar terenul a revenit acum primăriei Cuza Vodă.
De asemenea, se pregătesc școlile și grădinițele pentru începerea noului an școlar, se zugrăvesc clasele și se igienizează.
Fonduri de la Consiliul județean, așteptate ca pâinea caldă
De asemenea, autoritățile locale au speranța că la ședința de Consiliu Județean care va avea loc vineri, 27 iulie, vor primi un ajutor financiar, atât de necesar pentru susținerea proiectelor. Administrația județeană are în plan repartizarea pe unitati administrativ-teritoriale a unor sume din cote defalcate din impozitul pe venit pentru achitarea arieratelor, sustinerea programelor de dezvoltare locala si pentru sustinerea proiectelor de infrastructura care necesita cofinantare locala pe anul 2018.
Citește și:







