A fost semnat contractul de modernizare a Parcului Tăbăcărie: Ce modificări vor fi aduse zonei

Administrație locală
Într-o postare publică, primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, spune că a semnat contractul pentru achiziția serviciilor de arhitectură și amenajarea peisagistică pentru modernizarea celui mai mare parc al Constanței, Parcul Tăbăcărie.
„Parcul Tăbăcărie reprezintă de mulți ani un punct sensibil pe harta Constanței. Mă bucur că, după lungi eforturi, astăzi vă pot da o veste excelentă. Câteva ore au trecut de când am semnat contractul pentru achiziția serviciilor de arhitectură și amenajarea peisagistică pentru modernizarea celui mai mare parc al Constanței, zona cuprinsă între Bd. Al. Lăpușneanu – Sat Vacanță – Lac Tăbăcărie – City Mall. Este primul pas esențial pe care îl facem în direcția pe care ne-o dorim cu toții”.
Din declarațiile edilului, Parcul Tăbăcărie va beneficia de un concept profesionist de plantare și de amenajare a aleilor și de dotări (mobilier urban, iluminat etc.) calitative.
Proiectarea va dura 90 de zile, după care vademara achiziția serviciilor de execuție.
„Astfel, reamenajarea parcului completează firesc proiectul de reabilitare a malurilor lacului Tăbăcărie, aflat în acest moment în evaluare la APM”, conchide Vergil Chițac.







