Adrian Bîlbă va asigura interimatul la Complexul Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța până la organizarea unui nou concurs

Administrație locală
Fostul director al Complexului Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța, Adrian Bîlbă, va asigura interimatul instituției până la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului. Proiectul de hotărâre ce vizează această decizie se află pe ordinea de zi a Consilului Județean Constanța din 26 noiembrie.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Tutuianu, a confirmat informația, precizând faptul că în maxim două luni trebuie să se organizeze concursul. „Nu există persoană mai bine pregătită decât dânsul pentru a ocupa această funcție”, a adăugat șeful CJC.
Precizăm că la finele lunii octombrie, actualul director a fost declarat respins în urma concursului de management pe motiv că și-ar fi întocmit un proiect de management pentru 3 ani, deși cerința era pentru 5 ani.
În aceste condiții, directorul interimar al Complexului Muzeal a rămas pe post încă 30 de zile.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Constanța din această lună se regăsește un proiect de hotărâre potrivit căruia se numește directorul general interimar, în persoana lui Adrian Bîlbă.
Citește și:







