ATENȚIE! Mai multe întreruperi de energie electrică, programate în următoarea perioadă. Ce localități sunt vizate

Administrație locală
În perioada 18-21 ianuarie 2024, în mai multe localități din județul Constanța vor avea loc întreruperi totale ale furnizării energiei electrice, pentru efectuarea unor lucrări la rețeaua de distribuție.
Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.
„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, au transmis reprezentanții Rețele Electrice Dobrogea.
Iată ce localități vor fi afectate
Joi, 18 Ianuarie 2024, vor fi:
- În intervalul 12:00-17:00 în localitățile Cloşca, Vulturu şi Călugăreni – întrerupere totală;
- În intervalul 08:00 – 12:00 în Stațiunea Mamaia, cu Complex Condor SA Mamaia – întrerupere totală;
- În intervalul 08:30 – 16:30 în localitatea Pecineaga, cu străzile: Nicolae Iorga, Nicolae Bălcescu, Nicolae Titulescu, Mihai Eminescu, Ion Minulescu, Vânători, Vrabiei, aleea Liliacului, Speranței, Trandafirului, Crinului, Narcisei și Zambilei – întrerupere totală;
- În intervalul 08:30 – 16:30 în Municipiul Constanța, cu străzile: Panait Mosoiu, maior Gheorghe Murea, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 14-20, strada Dobrogeanu Gherea, Topraisar, Mihai Viteazu (parțial), Ștefan Mihăileanu (parțial), bloc Panait Mosoiu nr. 32-34, Birou SC Axel Telekom Grup SRL, SPC Avocați – Apostol, Armeanu și Cabinet Avocat „Filișan Cătălin”- strada Panait Mosoiu nr. 32-34, bloc Mihăileanu nr. 71, birouri Steel Building SRL – strada Mihai Viteazu 69A, Centrul Medical „Dorian”- strada Mihai Viteazu 73, Clinica „Implantodent Dr. Chemal Taner”, Centrul Educațional „Montessori”- strada Panait Mosoiu nr. 26 – întrerupere totală;
- În intervalul 09:00 – 17:00 în localitatea Peştera, cu străzile: Florilor, Izvorului, Carierei, Morii, Viorelelor, Abrudului, Vişinilor, Măceşilor, Stejarilor, Cireşilor, Plopilor, Nucilor, Telegraf, Pietrenilor, Cartier Nou, Ferma Romagra, Ferma Agroterra, respectiv strada Porumbelu – întrerupere totală;
- În intervalul 09:00 – 17:00 în Orașul Năvodari, cu străzile: M9 și M12 – întrerupere parțială;
- În intervalul 09:00 – 17:00 în Orașul Cernavodă, cu străzile: Seimeni, cartier zona Bărăci Nord, Prelungirea Seimeni, Maxim Gorki, Ioachim Ionașcu, Gheorghe Doja, Viorelelor, Ghioceilor, Brândușelor şi Zefirului – întrerupere totală;
- În intervalul 13:00 – 17:00 în Stațiunea Mamaia, cu Club „Fashion” (SC Principal SN SRL) – zona Parcare Hotel REX – întrerupere totală.
Vineri, 19 Ianuarie 2024, vor fi:
- În intervalul 08:30 – 16:30 în Municipiul Constanța, zona Lupoaica, cu bulevardul Tomis nr. 43-47, Fast Food „Doner Bank.ro (Fast food Antonio) – bulevardul Tomis nr. 45 și Societăți comerciale – strada Vasile Alecsandri nr. 7: Cofetăria „Bubble Waffles”, Fast Food „Alandala”, Restaurant „Asado Burger INN” și „CORNER Pub”- strada Vasile Alecsandri nr. 7 – întrerupere totală;
- În intervalul 09:00 – 15:00 în Municipiul Constanța, cu Ansamblu locuințe „Zeido Residence”(SC Dima SRL) – strada Berlin nr. 2, Clinica veterinara „Black Sea Vet”- strada Berlin nr. 2, bloc „CF Prim Imob srl” – strada Berlin nr. 1, bloc „Tomis Villa”- strada Berlin nr. 3, Clinica „Hair & Face Aesthetics”- strada Berlin nr. 3, Ansamblu blocuri „Yoa Splendid Home SRL”- strada Berlin nr. 5, Ansamblu locuințe „Astoria Residence” – str. Budapesta nr.1b; – întrerupere totală;
- În intervalul 09:00 – 17:00 în localitatea Peștera, cu Ferma Saidia; Ivrinezu Mare şi Ivrinezu Mic – întrerupere totală;
- În intervalul 09:00 – 17:00 în Orașul Năvodari, cu străzile: D7; D8 şi Promenada – întrerupere parțială;
- În intervalul 09:00 – 17:00 în Localitatea Gradina, cu străzile: Teiului; Florilor; Zambilei; Răsăritului şi Principala – întrerupere parțială.
Duminică, 21 Ianuarie 2024:
- În intervalul 08:00 – 12:00, în localitatea Cumpăna, zona H, cu străzile: Crizantemei, Colțunași, Berzei, Crinului, Transformatorului și Salcâmului.
Sursă foto: Freepik






