Autoritățile din Aliman, preocupate de elevii comunei. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi a Consiliului Local

Administrație locală
Consiliul Local al comunei Aliman se reunește vineri, 29 noiembrie, ora 17.00, având pe ordinea de zi mai multe proiecte importante pentru comunitatea locală, în special pentru elevii din cele trei sate.
Consilierii locali vor supune dezbaterii și aprobării șapte proiecte de hotărâre care vizează proiecte privind îmbunătățirea condițiilor din instituțiile de învățământ constănțene. Mai exact, consilierii locali vor supune dezbaterii un proiect de hotărâre care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “Construire grupuri sanitare Școala Gimnazială nr. 1 Dunăreni”.
Primarul comunei Aliman, George Nicola ne-a declarat, privitor la acest proiect că și la școala din Aliman se va face, în scurt timp, un astfel de proiect. „La acest moment, pentru grupul sanitar de la școala din Aliman suntem la stadiul de întocmire a documentației necesare autorizației de construire”, a spus primarul.
De asemenea, tot pentru elevii comunei, pe 19 decembrie, autoritățile locale s-au gândit să le ofere o surpriză constând într-un spectacol și un cadou dulce. În acest sens consilierii locali vor aproba sumele necesare evenimentului dedicat copii din comuna Aliman cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Alte proiecte vizează și acordarea unui ajutor de urgență pentru doi localnici din satului Aliman, dar și un altul pentru aprobarea repartizării sumelor necesare acordării drepturilor băneşti aferente personalului didactic din cadrul unităţilor de învăţământ de pe raza comunei Aliman care solicită cheltuieli de deplasare în anul şcolar 2019-2020. „Momentan aprobăm sumele și încercăm să găsim resurse financiare pentru a le da elevilor aceste burse”, ne-a spus primarul George Nicola.
Pe ordinea de zi a ședinței s-au mai regăsit și alte două proiecte care vizează aprobarea actualizării programului anual al achiziţiilor publice pe anul 2019 și aprobarea exercitării dreptului de acces asupra unor suprafeţe de teren din domeniul public al comunei Aliman din zona imobilului „Teren aferent curte Dispensar Medical Aliman”, pentru realizarea de către S.C. TELEKOM ROMANIA COMMUNICATION S.A. a obiectivului: „INSTALARE CABINET ONU ŞI BRANŞAMENT ELECTRIC, STR. PRINCIPALĂ, NR.42, COMUNA ALIMAN, JUD. CONSTANŢA”.
Citește și:
Lucrările de asfaltare și modernizare a dispensarului din satul Aliman, în linie dreaptă







