Avarie: Mai multe zone din Constanţa, fără apă caldă şi căldură

Administrație locală
Din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de transport amplasată la intersecția dintre strada Soveja și bulevardul Tomis, nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum și a încalzirii, în zonele Dacia, Tomis 3, Tomis Nord și Faleză Nord.
Echipele de intervenție ale Societătii Termoficare Constanța SRL au început lucrările de eliminare a avariilor.
„Estimăm reînceperea furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde de consum și a încalzirii în cursul acestei zile. Vă mulțumim de înțelegere și ne cerem scuze consumatorilor noștri afectați de aceste avarii.”, transmit reprezentanții societății de Termoficare Constanța.
Dispecerat NON-STOP: 0241 616 792






