Avarie RAJA în Eforie Nord. Ce străzi sunt afectate

Administrație locală
Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi, 1 aprilie, în intervalul orar 10.20 – 15.00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada 23 August, din localitatea Eforie Nord, județul Constanța.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Munteniei, Transilvaniei, Moldovei, Banatului, Mărășești, Eroilor, 23 August, precum și cei de pe străzile adiacente.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.”, transmit reprezentanții RAJA S.A Constanța.






