Barierele din Zona Peninsulară a Constanței au fost RIDICATE. USR: ”Instanța le-a dat dreptate cetățenilor”

Administrație locală
Magistrații constănțeni au decis astăzi, 15 decembrie, că regulamentul de acces în Peninsulă este suspendat.
„O decizie ce arată că nicio administrație publică nu ar trebui să subestimeze spiritul civic al cetățenilor şi, cu atât mai mult, că trebuie să țină mereu cont şi de părerile lor – lucru pe care domnul primar Vergil Chițac nu l-a făcut.
Deşi propunerea de suspendare prin Hotărâre de Consiliu Local inițiată de consilierii USR Constanța s-a lovit de „abținerile” colegilor din PNL şi PSD, iată că Instanța le-a dat dreptate cetățenilor.
Demersul constănțenilor din Peninsulă ar trebui să-i arate domnului Chițac că oamenii nu stau cu mâinile în sân atunci când deciziile sunt luate în defavoarea lor. Îi felicităm pe toți cetățenii din zona Peninsulară care s-au implicat în acest demers şi îi asigurăm în continuare de tot sprijinul nostru!”, se arată într-o postare pe Facebok a USR Constanța.
Regulamentul de acces în Peninsulă a fost suspendat în instanță
Tribunalul Constanța s-a pronunțat astăzi, 15 decembrie, asupra cererii de suspendare a Regulamentului privind accesul în Zona Peninsulară a Constanței. Magistrații Secției de contencios administrativ și fiscal au decis să suspende regulamentul.
Instanța a decis suspendarea Regulamentului privind accesul în Zona Peninsulară.
Începând din acest moment, barierele trebuie ridicate și nicio prevedere a regulamentului nu se mai aplică.
Hotărârea nu este definitivă și se poate face recurs.
Citește și:
De azi se ridică BARIERELE: Regulamentul de acces în Peninsulă a fost SUSPENDAT
PROTEST pentru suspendarea Regulamentului de acces în zona Peninsulară a Constanței
Regulamentul Zonei Peninsulare NU a fost suspendat. Consilierii PSD și PNL s-au abținut de la vot







