Ce atribuții vor avea cei doi vicepreședinți ai CJC, Stelian Gima (PNL) și Petre Enciu (USR)

Administrație locală
Cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Constanța, aleși astăzi în prima ședință, au atribuții bine stabilite și vin într-un moment potrivit, așa cum ne-a spus chiar președintele CJC, Mihai Lupu. Acesta a menționat că are nevoie de ajutorul lor pentru a reuși să definitiveze procesul de reorganizare a instituției pentru un ritm de lucru susținut.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a declarat încântat de alegerea lui Stelian Gima și a lui Petre Enciu în funcțiile de vicepreședinte.
„Vor fi colaboratorii mei, cu atribuiții pe care o să le stabilim de comun acord. Un lucru este foarte clar, domnul Petre Enciu va avea atribuțiuni pe fonduri europene, pentru că expertiza sa îl recomandă pentru acest lucru, iar Stelian Gima, cu bogata lui experiență, va avea o zonă destul de vastă de acoperită pentru că multe lucruri trebuie făcute, preluate, multe lucruri care nu s-au făcut până acum cu seriozitate, trebuie puse în funcțiune“, a declarat Mihai Lupu.
Președintele a precizat că dispoziția de numire a celor doi în funcții urmează a fi semnată în cursul zilei de vineri. „Mă bazez pe ei pentru că au experiență, sunt doi oameni tineri, ambițioși, chiar dacă unul vine dintr-o zonă mai puțin cunoscută nouă. Eu am spus-o și în campania electorală că îmi doresc ca tinerii aceștia minunați, echilibrați, să colaboreze cu mine, pentru că tineretul aduce dinamica și te scoate dintr-o rutină. Sunt alături de ei, îi ajut în tot ce își propun și cred că vor face o treabă foarte bună“, a mai spus prședintele Consiliului Județean Constanța.
Citește și:







