Ce bani primește fiecare primărie din județul Constanța de la Consiliul Județean

Administrație locală
În ședința Consiliului Județean Constanța, programată astăzi, de la ora 13.00, consilierii au pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care vizează repartrizarea pe unități administrativteritoriale a unor sume din cote defalcate din impozitul pe venit în anul 2021 pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, a celor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuieli de funcționare pe care unitățile administrativ teritoriale nu le pot finanța din venituri proprii.
Astfel, suma totală care se repartizează astăzi unui număr de 69 de UAT-uri este de 27.134.000 lei.
Cei mai mulți bani i-a primit Ciocârlia, Eforie, Ion Corvin, 23 August, Aliman, Valu lui Traian, Techirghiol, Lipnița.
Municipiul Constanța nu primește niciun leu la această alocare.
Mai jos regăsiți lista completă a sumelor alocate administrațiilor locale din județul Constanța.



UPDATE:
Cel mai dezbătut punct al ordinii de zi a ședinței Consiliului Județean Constanța a fost cel referitor la repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a unor sume din cotele defalcate din impozitul pe venit în anul 2021, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, a celor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuieli de functionare, care în mod justificat, nu pot fi finanțate din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată.
În acest caz, sumele au fost repartizate, UAT-urilor din județ, de către Comisia de Analiză a Solicitărilor Unităților Administrativ-Teritoriale, în baza solicitărilor primite de către instituția noastră, de la reprezentanții primăriilor din județ.
“Repartizarea pe UAT-uri a cotelor defalcate din impozitul pe venit, s-a realizat, ținându-se cont, exclusiv, de proiectele de dezvoltare locală, în funcție de priorități. Nu au fost atribuite pentru festivism sau nici pentru construcția unor clădiri aleatorii ce țin de activitatea unei primări. Toate sumele merg spre dezvoltarea acestui județ, exact cum am precizat încă de la debutul mandatului. Le recomand domnilor primari să fie extrem de atenți la proiectele pe care le au în vedere, astfel încât, să asigurăm o dezvoltare armonioasă și sustenabilă județului nostru”, a precizat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.







