Ce informații trebuie să cunoască cetățenii cu privire la înregistrarea tardivă a unei naşteri

Administrație locală
După împlinirea termenului de 1 an, prevăzut de lege, pentru înregistrarea naşterii, întocmirea actului de naştere se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, precum şi cu avizul conform al Direcției Generale de Evidență a Populației Constanța.
Cererea privind înregistrarea naşterii după împlinirea termenului de 1 an se depune, fie la S.P.C.L.E.P./primăria competentă să înregistreze naşterea, fie la S.P.C.L.E.P./ primăria în raza căreia are domiciliul unul dintre părinţi/persoana majoră neînregistrată, respectiv sediul instituţiei interesate.
Înregistrarea tardivă a naşterii copiilor cu vârsta de până la 14 ani se face în baza documentelor menționate anterior, iar dacă nu există certificat medical constatator al naşterii este necesară expertiza medico-legală cu privire la data naşterii, în format an, lună, zi, şi sexul persoanei.
În cazul înregistrării tardive a naşterii copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, solicitantul prezintă documentele necesare înregistrării naşterii copilului cu vârsta de până la 14 ani precum şi declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată şi, după caz, a părinţilor sau ocrotitorului/reprezentantului legal ai/al persoanei, la care anexează două fotografii mărimea 3/4 cm.
Trebuie precizat faptul că declaraţia se dă în faţa ofiţerului de stare civilă/personalului cu atribuţii de stare civilă.
Pentru înregistrarea tardivă a naşterii persoanei majore cererea scrisă a declarantului este însoţită de următoarele documente:
a) certificatul medical constatator al naşterii (în lipsa lui expertiza medico-legală);
b) declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată, dată în faţa ofiţerului de stare civilă/personalului cu atribuţii de stare civilă, la care anexează 2 fotografii mărimea 3/4 cm;
c) declaraţia a 2 membri ai familiei, iar în lipsa acestora, a două persoane care o cunosc, dată în faţa ofiţerului de stare civilă.
Sursă foto: Rol Ilustrativ







