Centrul de vaccinare anti-COVID din Mihail Kogălniceanu este gata

Administrație locală
Centrul de vaccinare anti-COVID din comuna Mihail Kogălniceanu este gata. Autoritățile locale au amenajat un spațiu propriu aflat în administrare, iar la acest moment se așteaptă avizele necesare pentru ca acesta să fie deschis.
Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu ne-a declarat că pe lângă locuitorii comunei care vor putea fi vaccinați anti-COVID, la acest centru vor fi arondați și locuitorii din Târgușor și Nicolae Bălcescu.
La nivelul județului Constanța sunt propuse a funcționa, în etapa a II-a de vaccinare, 18 centre în 16 localităţi din judeţ.
Potrivit Informării transmise de Prefectura Constanţa, câte două centre de vaccinare vor funcţiona în municipiul Constanţa (la Pavilionul Expoziţional şi spitalul de campanie de pe Stadionul Portul) şi la Cernavodă (într-o fostă cantină şi la spitalul orăşenesc).
Centrele de imunizare vor fi înfiinţate în unităţi medicale, în foste cantine, centre culturale, fost cinematograf, precum şi în instituţii de învăţământ.
Centrele de vaccinare din judeţ:
Constanţa – Pavilionul Expoziţional/Spitalul Militar de Urgenţă ‘Al. Gafencu’ – Sistem Militar Modular de Izolare şi Tratament; Medgidia – Policlinica din cadrul Spitalului Municipal Medgidia; Mangalia – Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia; Năvodari – Centrul multifuncţional de sănătate Năvodari; Cernavodă – Fosta cantină incintă campus şcolar/Spitalul Orăşenesc Cernavodă; Ovidiu – Centrul Cultural Elena Roizen; Valu lui Traian – Centrul pentru Tineret; Eforie – Complex ‘Steaua de Mare’; Cumpăna – Centrul socio-educativ; Hârşova – Spitalul Hârşova; Mihail Kogălniceanu – Grădiniţă; Negru Vodă – Fostul Cinematograf; Cobadin – Căminul Cultural Cobadin; Techirghiol – Centrul Sportiv ‘Sparta’; Băneasa – Incinta SAJ; Cogealac – Grădiniţă.
Citește și:







