Cine va da viitorul subprefect la Constanța, USR sau PLUS?

Administrație locală
Până la sfârșitul săptămânii, la nivelul alianței USR PLUS se va ajunge la un consens în ceea ce privește împărțirea posturilor de subprefecți și prefecți, astfel că vom ști exact cine va da subprefectul la nivelul județului Constanța și cine va fi acesta, ne-a declarat, în această dimineață senatorul USR, Remus Negoi.
„Fiecare dintre formațiuni are pregătiți oamenii în acest sens și la momentul când se va decide cine va da subprefectul vom da și nume. Nu vrem să creem tensiuni în alianță”, ne-a mai spus liderul organizației județene a URS Constanța, Remus Negoi.
Reamintim faptul că seara trecută a avut loc ședința Coaliției de guvernare cu privire la repartizarea posturilor de prefecți și subprefecți la nivel național.
PNL păstrează la Constanța postul de prefect și astfel Silviu Coșa rămâne reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Cel mai probabil subprefectul Aura Bozdoacă, susținută de PMP, va fi cea care va fi înlocuită în condițiile în care celălalt subprefect Ali Șenol este reprezentant al minorităților și va fi păstrat dat fiind protocolul de colaborare pe care îl are PNL cu UDTTMR la Constanța.







