Consiliul Local Constanța, convocat în ședință extraordinară! Ce proiecte se află pe ordinea de zi

Administrație locală
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a convocat Consiliul Local al municipiului Constanța într-o ședință extraordinară care va avea loc la data de 14 noiembrie 2022, de la ora 15:00. Întrunirea se va desfășura în sistem de videoconferință.
Pe ordinea de zi se regăsesc proiecte referitoare la rectificarea bugetului local pe anul 2022, aprobarea documentației tehnico – economice la faza SF și a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța – spital nou”.
Lista proiectelor de pe ordinea de zi o puteți consulta mai jos:
- Proiect de hotărâre nr. 633/2022 privind rectificarea bugetului local pe anul 2022, iniţiator: primar Vergil Chițac, avizul Comisiei de specialitate nr. 1;
- Proiect de hotărâre nr. 634/2022 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al societăţii Confort Urban S.R.L. Constanța, iniţiator: primar Vergil Chițac, avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5;
- Proiect de hotărâre nr. 635/2022 privind aprobarea documentației tehnico-economice la faza SF şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța – spital nou”, iniţiator: primar Vergil Chițac, avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 3;
- Proiect de hotărâre nr. 636/2022 privind aprobarea proiectului „Reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța” în vederea depunerii în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, iniţiator: primar Vergil Chițac, avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 3;
- Proiect de hotărâre nr. 637/2022 pentru modificarea HCL nr.154/2022 privind aprobarea participării la Programul Termoficare și a graficului de eșalonare anuală a plăților pentru proiectul „Reabilitarea rețelelor termice secundare și contorizarea la nivel de scară pentru municipiul Constanța -Etapa IV’’, iniţiator: primar Vergil Chițac, avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5.
Citește și:






