Constanța: Din 15 noiembrie începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar

Administrație locală
Primarul Decebal Făgădău a anunțat astăzi, la finalul ședinței de Consiliu Local, că începând de mâine se demarează campania de informare cu privire la punerea în aplicare a noului regulament privind ridicarea autovehiculelor staționate neregulamentar.
Consilierii locali municipali au aprobat în ședința ordinară de astăzi proiectul de hotărâre privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza municipiului Constanța. Regulamentul s-a votat, însă consilierii PNL s-au abținut.
Începând cu data de 15 noiembrie, autoturismele parcate nergulamentar, inclusiv cele abandonate, dar și cele care folosesc domeniul public ca și piață de desfacere spre vânzare vor fi ridicate.
Primarul a declarat că se caută soluții și pentru autoturismele parcate în fața liceelor și școlilor, autoturisme care cel mai probabil aparțin cadrelor didactice. ”Pentru cadrele didactice sunt discuții separate. Va dura ceva până vom ajunge la un echilibru, astfel încât să știm care sunt mașinile care vor să ne educe copiii sau care sunt mașinile celor care vor mai aproape de cafenea”, a mai spus Făgădău.
Se desființează garajele de pe domeniul public al Constanței
Tot de la această dată se va demara și aplicarea sancțiunilor. „Vom ridica mașinile, indiferent de proprietar, indiferent de marcă, indiferent de valoarea mașinii“, a spus Decebal Făgădău.
Trebuie știut faptul că pentru recuperarea autoturismului proprietarul va trebui să suporte cheltuilelile de ridicare, în valoare de 450 de lei, transportul, în sumă de 120 de lei, și depozitarea, care costă 60 de lei pe zi.
Primarul a mai spus că şi garajele vor fi demolate, în locul acestora urmând a se amenaja locuri de parcare. „Am trimis notificări în tot orașul pentru desființarea garajelor. Nu desființăm garajul cuiva și dăm loc de parcare altcuiva. Le asigurăm loc de parcare. Dar trebuie să înțelegem că, în loc la 10 garaje, putem parca 15 mașini”, a mai completat Decebal Făgădău.
Sursă foto: www.observator.ro







