Constănțenii rămân fără apă caldă timp de două săptămâni: În ce perioadă are loc sistarea

Administrație locală
Primăria Municipiului Constanța informează consumatorii de energie termică racordați la sistemul municipal de termoficare că urmează să se oprească producerea energiei termice și furnizarea apei calde de consum către toți consumatorii racordați la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie termică.
Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, sistarea va avea loc în perioada 22.08.2023 – 06.09.2023.
Lucrările de întreținere și reparații a instalațiilor de producere a energiei termice din CET Palas se impun pentru pregătirea sistemului de termoficare pentru sezonul rece, mai transmite primăria.






