Continuă lucrările pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu: Vezi unde este restricționat accesul

Administrație locală
Pentru așternerea stratului de uzură pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, de astăzi, până mâine la ora 24:00, este restricționat accesul în bulevardul Alexandru Lăpușneanu, dinspre strada Barbu Ștefănescu Delavrancea.
„Rugăm participanții la trafic să evite această intersecție în intervalul orar menționat, folosind rute alternative.
Facem apel la șoferi să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor temporare de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări”, transmite Primăria Municipiului Constanța.
Lucrările fac parte din proiectul de îmbunătățire a mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia (b-dul 1 Decembrie 1918 și b-dul Alexandru Lăpușneanu).
Foto: Primăria municipiului Constanța







