Copii și bătrâni Cumpăna aflați în nevoie, ajutați în cadrul campaniei „Fă-le o bucurie”

Administrație locală
Ieri, în cadrul ședinței de lucru a Asociației pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna, al cărei președinte este preotul paroh Soare Ion, s-a hotărât care vor fi acțiunile demarate în perioada următoare privind ajutorarea persoanelor aflate în dificultate.
Astfel, 25 de bătrâni vor primi, în pragul Sărbătorilor Pascale, la fel ca în fiecare an, pachete ce conțin alimente de bază. Acțiunea, intitulată „Fă-le o bucurie”, este derulată în comuna Cumpăna începând din 2012.
De asemenea, un alt proiect, aflat la cea de-a patra etapă și realizat în parteneriat cu fundația „Principesa Margareta” vor veni în ajutorul unui număr de 42 de copii din cadrul „after school” care vor primii pachete ce vor conține obiecte de igienă personală (dentară și corporală).






