Crescătorii de animale din Bărăganu pot solicita majorarea suprafețelor de pășune pe care le folosesc. Ce trebuie să facă aceștia

Administrație locală
Autoritățile locale din comuna Bărăganu așteaptă, în această perioadă, depunerea solicitărilor crescătorilor de animale de pe raza localității în vederea majorării suprafețelor de pășune folosite de aceștia, proporțional cu efectivul actual de animale al acestora.
Atribuirea contractului de concesiune a pajiștilor proprietate privată a comunei Bărăganu s-a făcut cu respectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 57 din iulie 2019 privind Codul Administrativ, a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2013, a Hotărârii de guvern nr. 1064/2013 și a Ordinului M.A.D.R nr. 554/2013.
Ulterior depunerii cererilor, autoritățile locale trebuie să aprobe acte adiționale la contractele de închiriere care mai apoi vor trebui aprobate în cadrul Consiliului Local, printr-o hotărâre.
Reamintim că, începând cu anul 2021, a fost stabilit nivelul chiriei anuale în cadrul contractelor de închiriere pentru pășuni la nivelul UAT Bărăganu la 150 de lei pentru fiecare hectar.
În anul 2022, autoritățile locale au încheiat 10 acte adiționale pentru închirierea pășunilor de pe raza comunei Bărăganu ale titularilor care au mai avut închiriate pășuni și în 2021.
Citește și:







