Daniel Stan este noul șef al Poliției Locale Cuza Vodă. A depus deja jurământul și își va începe activitatea din 7 aprilie

Administrație locală
Echipa Poliției Local din Cuza Vodă are, de astăzi, un nou coordonator. Daniel Stan, noul șef al Poliției Locale Cuza Vodă a promovat concursul organizat recent de Primăria Cuza Vodă și de astăzi, 7 aprilie 2023, își începe activitatea.
„Am decis să intru în acest mediu, să urmez această profesie pentru că îmi doresc să ajut comuna în care m-am născut și am copilărit, vreau să facem o echipă bună împreună cu conducerea comunei, pentru siguranța cetățenilor. Este o comună foarte grea”, ne-a declarat Daniel Stan.
Noul șef al Poliției Locale, Daniel Stan a fost angajat al Penitenciarului Poarta Albă, iar în prezent este pensionar, și ne-a declarat că nu a putut sta deoparte de activitatea cotidiană pe care o avea ca angajat, iar și în urma concursului susținut a devenit parte a echipei Poliției Locale din Cuza Vodă.
„Este o provocare și pentru mine pentru că în sistemul în care am lucrat anterior erau alte reguli. Aici suntem în folosul comunității, vin în ajutorul oamenilor”, ne-a mai spus șeful Poliției locale.
Primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru, ne-a declarat că organigrama Poliției Locale cuprinde cinci posturi, însă doi dintre aceștia și-au dat demisia în urmă cu câțiva ani, trei posturi rămânând astfel vacante. Așadar, era nevoie de noi angajări în condițiile în care cei doi polițiști locali pe care îi are în prezent comuna lucrează ture de 12 ore, iar volumul de muncă este unul mare.
„Aveam nevoie de un post cu studii superioare care să îndeplinească funcția de șef al Poliției Locale, iar în acest sens am organizat un concurs. Nu ar trebui să îi fie foarte greu pentru că este cetățean de-al nostru, cunoaște comunitatea”, a precizat primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru.
Două posturi au fost ocupate în urma concursului susținut recent, unul singur rămânând vacant. Pentru acesta, autoritatea locală a solicitat ANFP transformarea din angajat cu studii superioare, în angajat cu studii medii. După primirea avizului, se va organiza concurs și pentru acest post.
„Avem nevoie, trebuie să ocupăm și turele de noapte pentru că atunci avem cele mai multe probleme. Avem și sistem de supraveghere la sediul Poliției Locale și dacă ne completăm organigrama aceștia ar putea să și supravegheze noaptea„, a mai adăugat primarul comunei.







