De luni, cetățenii municipiului Medgidia pot semna pentru DIZOLVAREA CONSILIULUI LOCAL!

Administrație locală
Edilul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a anunțat în această seară, pe contul său de socializare, că de mâine demarează în oraș campania de strângere de semnături necesară dizolvării actualului Consiliu Local. Semnăturile pot fi date în zece locuri special amenajate în orașul Medgidia iar în localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu acțiunea de strângere de semnături se va desfășura din casă în casă.
După mai multe ședințe de Consiliu Local eșuate din cauza lipsei de cvorum și după blocarea mai multor proiecte care ar fi adus bani în municipiul Medgidia, printre care cel referitor la finanțarea Festivalului de Jocuri și Reconstituiri Istorice DAPYX, Valentin Vrabie a decis organizarea unui referendum necesar dizolvării actualului Consiliu Local.
Primarul susține că dezvoltarea Medgidiei este blocată și acuză că „politicieni mediocri au condamnat Medgidia la sărăcie și umilință”, orașul fiind adus „în colaps” de „aceiași consilieri locali, indivizi cu interese meschine”.
„Gata cu circul și cu joaca de-a administrația publică locală!”
Mesajul postat se încheie cu îndemnul pentru cetățenii municipiului Medgidia de a schimba cât mai repede destinul orașului. Aceștia pot semna pentru referendum începând de mâine, între orele 08.00 – 20.00, în locațiile special amenajate:
1. Zona centrală: în fața Casei de Cultură a ”Sindicatelor Lucian Grigorescu”;
2. Zona centrală: în fața fostului Cinematograf;
3. Zona Hidrofor: în fața marketului Foișor;
4. Zona Rotunda;
5. Zona VS-uri: la blocul VS8;
6. Zona Sinaia;
7. Zona Nord: vis-a-vis de marketul Foișor;
8. Zona Intim: pe platou;
9. Zona Catanga – piață;
10. Zona Berărie: la fosta Berărie;
11. Pentru Valea Dacilor și Remus Opreanu acțiunea de strângere de semnături se va desfășura din casă în casă.
Vă prezentăm în continuare mesajul integral postat de Valentin Vrabie pe contul său de facebook:
„MEDGIDIA MERITĂ MAI MULT!
SUSȚINE ȘI TU REFERENDUMUL PENTRU DIZOLVAREA CONSILIULUI LOCAL!
După ani de zile în care aceiași consilieri locali, indivizi cu interese meschine, au fost la cârma acestui municipiu, aducându-l în colaps, a venit din nou, mult mai devreme decât ar fi trebuit, vremea unei noi schimbări. Să dăm împreună refresh unui Consiliu Local pentru care interesele noastre, ale cetățenilor acestui oraș, au fost doar pretexte pentru a cere votul!
Pentru că acești politicieni mediocri au condamnat Medgidia la sărăcie și umilință, pentru că și-au văzut doar propriile interese, pentru că blochează în continuare dezvoltarea Medgidiei, este momentul să plece acasă!
Au mai rămas doi ani de zile din actualul mandat și Medgidia trebuie să continue pe acest drum al transformării! Să le arătăm acestor slugi perfecte că printre noi mai există oameni de bună-credință, interesați de schimbarea în bine a orașului, de zămislirea unui viitor mai bun pentru generațiile următoare!
Gata cu circul și cu joaca de-a administrația publică locală! Avem nevoie de bani europeni, avem nevoie de proiecte aprobate pentru dezvoltare, de oameni implicați și dedicați Medgidiei. Orice zi care trece este o zi pierdută așa că vă aștept să schimbăm cât mai repede destinele Medgidiei! Începând de mâine, între orele 08.00 – 20.00, puteți semna pentru referendumul necesar dizolvării actualului Consiliu Local, în urmăroarele locații:
1. Zona centrală: în fața Casei de Cultură a ”Sindicatelor Lucian Grigorescu”;
2. Zona centrală: în fața fostului Cinematograf;
3. Zona Hidrofor: în fața marketului Foișor;
4. Zona Rotunda;
5. Zona VS-uri: la blocul VS8;
6. Zona Sinaia;
7. Zona Nord: vis-a-vis de marketul Foișor;
8. Zona Intim: pe platou;
9. Zona Catanga – piață;
10. Zona Berărie: la fosta Berărie;
11. Pentru Valea Dacilor și Remus Opreanu acțiunea de strângere de semnături se va desfășura din casă în casă.”







