Dezbatere privind nevoile persoanelor vârstnice și celor cu dizabilități din Cumpăna. La discuții au participat și reprezentanții unui for important

Administrație locală
O delegație a „Băncii Mondiale din domeniul îngrijirii pe termen lung în Romania al venitului minim de incluziune și modernizare a evaluării persoanelor cu dizabilități” a fost prezentă în acest weekend în comuna Cumpăna.
Aceștia au purtat mai multe discuții cu viceprimarul Florin Neagu și cu inspectorii din cadrul compartimentului de asistență socială al Primăriei Cumpăna, tema principală fiind servicile sociale destinate persoanelor vârstnice și celor cu dizabilități. Evenimentul a avut loc pe 23 iulie.
S-au purtat discuții referitoare nevoile existente la nivelul comunei pentru persoanele vârstice fără aparținători, dar și pentru persoanele cu dizabilități.
S-a discutat despre necesitatea construirii unui centru de tip RESPIRO în care aceste persoane pot sta, cât timp asistenții personali se află în concediu.
De asemenea delegația a vizitat diferite obiective din comuna Cumpăna.
„Aceștia vizitează mai multe localități din județ și din țară cu scopul de a strânge informații necesare realizării de modificări legislative atât la nivelul Ministerului Muncii și Incluziunii Sociale cât și la Ministerul de Finanțe, reglementări legislative cu privire la persoanele vârstnice și a celor cu dizabilități dar și a modificărilor privind ajutorul social și alocațiile suplimentare”, transmit reprezentanții Primăriei comunei Cumpăna.
Foto: Facebook
Citește și:
(FOTO) Campionii CS „Victoria” Cumpăna au fost premiați pentru rezultatele foarte bune obținute







