„Dictatura Consiliului Local” în Medgidia. Consilierii s-au jucat de-a administrația publică locală în sedința desfășurată aseară

Administrație locală
Jigniri și atitudini de mahala ale consilierilor locali, interese de partid și orgolii personale duse la extrem. Așa a arătat tabloul primei ședințe de consiliu local din acest an desfășurate seara trecută în municipiul Medgidia. O ședință maraton în cadrul căreia bătaia de joc a consilierilor locali față de interesul cetățeanului a fost parcă mai evidentă ca niciodată.
Circul în Consiliul Local Medgidia cu care ne-am obișnuit, din nefericire, continuă și în 2019.
Săbiile s-au ascuțit parcă mai mult, iar consilierii locali au uitat de rolul lor în slujba cetățeanului. Au uitat că ar trebui să fie modele pentru cetățeni, să le faciliteze rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Aleg în schimb, și în 2019, să continue dușmănia, ura și să propage dezbinarea.
„Aceleași ședințe, aceleași panarame de consilieri care sunt de zeci de ani în Medgidia și din cauza cărora tragem din greu și plătim zeci de milioane de euro! E nevoie de o reformă totală a celor care reprezintă cetățenii. Avem nevoie în Consiliu Local de oameni care să reprezinte cetățenii, nu de niște slugi ale partidelor politice. Ei nu știu că aici sunt reprezentanții cetățenilor și lor le dau raportul la un moment dat, nu partidelor politice”, a declarat primarul Valenin Vrabie, despre ședința de Consiliu Local care a avut loc seara trecută.
Prin proiectele aflate ieri pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local se încerca deblocarea unor situații grave din agenda publică locală a Medgidiei care vizau situația Clubul Sportiv Medgidia și societatea Consiliului Local Medgidia, SC Apollo Ecoterm SRL, societate aflată în reoganizare.
Situația Clubului Sportiv Medgidia, o poveste fără final
Din cele 11 proiecte de hotărâri aflate pe ordinea de zi, opt au fost aprobate, restul au suscitat discuții interminabile, fără rezultat și fără să se țină cont de cel mai important aspect: interesul locuitorilor municipiului Medgidia.
Unul din cele mai arzătoare subiecte, sportul din Medgidia, a fost cel care a atras cele mai multe discuții și jigniri în cadrul ședinței. Nici de această dată consilierii nu au reușit să se pună de acord asupra unui subiect arzător, în primul rând util copiilor orașului Medgidia.
Primul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi care privea activitatea Clubului Sportiv Medgidia viza aprobarea structurii organizatorice, a organigramei și statului de funcții. Din păcate acesta nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat.
Proiectul „Completarea si modificarea H.C.L. nr.60/23.03.2017 cu privire la Regulamentul de Organizare și Funcționare a Clubului Sportiv Medgidia”, inițiat de consilierul ALDE, Liviu Chiriță, a fost adoptat într-o altă formă decât cea inițiată, în urma dezbaterii acestuia. „Clubul Sportiv Medgidia a făcut, într-un an jumătate, performanță la un nivel cum nu a avut vreodată Medgidia. Într-un timp atât de scurt și cu resurse atât de puține, am reușit să ne lansăm la nivel național și să obținem respectul și aprecierea tuturor federațiilor. În iulie și august am avut control al Curții de Conturi pe Audit. S-a verificat totul în primărie, inclusiv activitatea Clubului Sportiv Medgidia. Dacă a ajuns Chiriță, cel care a distrus IMUM Medgidia, să dea lecții de moralitate și să ne spună cum se citește un raport de audit, vă dați seama de ce este Medgidia acolo unde este acum. Pentru că oameni de teapa asta au puterea votului în Consiliu Local. Nu se gândesc că distrug o activitate care este la ora aceasta pe buzele tuturor în județul Constanța și în întreaga țară. Sunt peste 1.000 de copiii care își desfășoară activitatea în Medgidia”, a declarat primarul după ședința de Consiliu Local privitor la acest proiect.
Practic, punerea acestui proiect în cârca celui mai nou venit consilier local a fost încă una din încercările disperate ale majorității Consiliului Local de a prelua măcar frâiele Clubului Sportiv Medgidia. Nimic despre interesul copiilor de a face sport, despre posibilitatea ca aceștia să-și dezvolte capacitățile fizice și să facă performanță, nimic despre viziune. Doar funcții, putere și schimbare, cu orice preț, a actualei conduceri. Mai exact, consilierii locali prin vocea unică a consilierului Marian Butnaru, au propus mai multe amendamente la proiectul de hotărâre nr. 9 de pe ordinea de zi, inițiat de consilierul Liviu Chiriță care viza completarea și modificarea HCL nr. 60/23.03.2017 cu privire la Regulamentul de organizare și funcționare a Clubului Sportiv Medgidia.
Butnaru a venit cu mai multe amendamente la acest proiect, printre care cel de schimbare a actualului director al CS Medgidia, Nicolae Tutungiu cu Sorin Radu Elvis. După îndelungi discuții, s-a renunțat la această propunere și Consiliul a votat cu majoritate de voturi doar modificarea regulamentului de organizare a CS Medgidia. Cu privire la acest aspect, primarul Valentin Vrabie a precizat următoarele: „A fost o încercare disperată de preluare a conducerii Clubului, ceea ce este ilegal: au propus un proiect de hotărâre prin care să se schimbe conducerea clubului din trei membri, în cinci, dintre care trei să fie consilieri. Ei propun, ei votează, un fel de dictatura lui Butnaru în Medgidia și slugile lui Butnaru care au votat la ordin”.
„Sunt mai multe hotărâri de Consiliu adoptate de acești consilieri care sunt declarate ilegale și urmează să dovedesc asta”
Cu privire la acest aspect, edilul a mai adăugat faptul că va cere Instituției Prefectului Județului Constanța un aviz de legalitate cu privire la acest proiect de hotărâre. „Dacă această hotărâre este atacată de prefect și este declarată ilegală, cei 11 consilieri își vor da demisia din Consiliu Local?! Eu sunt convins că este ilegală, a și expus domnișoara secretar opinia motivată conform căreia, domnii consilieri nu aveau drept de inițiativă în calitate de consilieri. De aceea sunt două instituții, a primarului și a Consiliului: primarul – prin aparatul de specialitate inițiază și întocmește documentația iar consiliul votează oportunitatea. Ei se erijează în cei mai inteligenți. Nu au drept de inițiativă! E o dictatură a Consiliului Local în Medgidia, dictatura lui Butnaru care trenează de ani și acest lucru trebuie să înceteze. Sunt mai multe hotărâri de Consiliu adoptate de acești consilieri care sunt declarate ilegale și urmează să dovedesc asta”, a mai argumentat primarul.
Nici proiectul de hotărâre care viza aprobarea încetării aplicabilității HCL nr. 24/31.03.2016, proiect de hotărâre inițiat de consilierul Marian Butnaru, aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local de mai multe ori, nu a trecut nici de această dată de votul consilierilor. „Domnul profesor Butnaru este șeful consilierilor locali. O dovadă clară: unui proiect de hotărâre inițiat pentru domnul Butnaru acum trei ani de zile. Eu am propus anularea acestui proiect care prevedea interzicerea amplasării de terase în Piațeta Decebal de vreo trei ori. Consilierii nu au votat nici de această dată, votează cum li se dă ordin”.
Iulian Dănescu, propus administrator special la Apollo Ecoterm în locul lui Constantin Sima
Un alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședințelor de Consiliu Local pe tot parcursul lunii decembrie a fost, într-un final, adoptat. Este vorba despre numirea unui administrator special, la propunerea administratorului juridic CC INSOL S.R.P.L. în persoana directorului Apollo Ecoterm, Constantin Sima.
Însă până la votul final, consilierii au vrut să-și joace cărțile până la final. Au avut parte însă de cărți slabe. Prin vocea consilierului local Liviu Chiriță, consilierii și-au încercat norocul și au vrut să-și impună propriul un administrator, pe fostul jurist al Apolo Ecoterm, Iulian Dănescu. Chiriță a venit chiar și cu CV-ul lui, la pachet cu propunerea. Schema nu a fost rezolvată favorabil însă, proiectul fiind votat în forma inițială propusă de consilierii Petre Epure, Dumitru Brânză, Stelică Caprinciu, Ismail Feuzi, Constantin Zisu, Dumitru Popa, Elena Florea și Arslan Ozgun.
Printre proiectele care au trecut de votul consilierilor sunt cele care vizează „trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a unui bun proprietate publică a Municipiului Medgidia, în scopul scoaterii din funcţiune/casării”. Este vorba de clădirea anexă a Liceului „Kemal Ataturk”, cu o suprafață de 24 mp, neutilizată pentru desfășurarea procesului educațional și aflată în stare avansată de degradare.
De asemenea, a fost votat și proiectul care vizează împuternicirea și acordarea unui mandat special consilierului local Gheorghiu Georgiana Rozemari în vederea reprezentarii Consiliului Local Municipal în fața instanțelor judecătorești competente în dosarele nr.6389/118/2018, 6786/118/2018, 6788/118/2018, 6789/118/2018, 7245/118/2018.







