Ei sunt cei doi membri provizorii ale căror mandate au fost prelungite în CA-ul Telegondola Mamaia SRL

Administrație locală
Consilierii locali constănțeni au aprobat recent un proiect de hotărâre care vizează prelungirea mandatelor celor doi membri provizorii în Consiliul de Administrație al SC Telegondola Mamaia SRL.
Potrivit proiectului, cei doi membri ale căror mandate au fost prelungite de Consiliul Local sunt Bogdan Barață și Andreea Cristina Firșov. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 25 de voturi pentru.
Numirea celor doi s-a făcut pentru o perioadă de patru luni, cu posibilitatea prelungirii până la șase luni.
Administratorii societatii beneficiază de o indemnizație fixă lunară brută în cuantum de 3070 lei, stabilită în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Barață Bogdan Dumitru este consilier local PNL, iar conform CV-ului său, din anul 2009 până în prezent acesta este lector universitar, titular al cursului de Drept Internațional Public.
În perioada 2005 – 2009 a fost asistent universitar în cadrul Facultății de Drept și Administrație Publică Constanța, de la Universitatea Spiru Haret.
Firșov Andreea-Cristina este economist al departamentului Financiar – Salarizare, HR – Șantierul Naval Orșova SA – Sucursala Agigea, încă din anul 2019.
În perioada octombrie 2018 – iunie 2019 ea a fost contabil – Expert Center SRL, iar în perioada august 2016 – august 2018 a fost manager dezvoltare în cadrul Auchan România SA, conform CV-ului său.
Societatea Telegondola-Mamaia SRL este administrată de către cinci administratori care formează Consiliul de Administrație, nominalizați de către asociații societății după cum urmează:
- Trei administratori sunt nominalizați/propuși de către asociatul majoritar – MAMAIA SA (53%)
- Doi administratori sunt nominalizați/propuși de către asociatul Primăria municipiului Constanța (47%)

Sursă foto: www.telegondolamamaia.ro







