Elevii și preșcolarii din Lumina vor primi și în acest an cadouri de Crăciun

Administrație locală
Și în acest an, elevii și preșcolarii din comuna Lumina vor primi cadouri de Crăciun. Pachetele vor fi împărțite începând de săptămâna viitoare în unitățile de învățământ.
„Împreună cu Consiliul Local, am hotărât ca și în acest an să aducem un zâmbet și bucurie pe chipurile copiilor din cadrul școlilor și grădinițelor din comuna noastră. Avem speranța că aceste mici daruri vor fi pe placul lor, să se bucure de ele și să aibă parte de Sărbători fericite alături de familii și cei dragi!“, a declarat primarul Comunei Lumina, Dumitru Chiru.
Peste 1.300 de pachete vor ajunge la copii din comună
Pentru a intra în spiritul sarbătorilor de iarnă, comuna a fost împodobită cu elemente de iluminat festiv, atât pe străzile principale cât și în parcurile din localitate.
În Parcul Central din Lumina, vineri, a fost aprins iluminatul festiv.
Sursă foto: Rol Ilustrativ Freepik
Citește și:
Primăria Lumina scoate la licitație mai multe terenuri extravilane. Unde sunt situate acestea







