Epopea licitației pentru reabilitarea drumurilor din Ghindărești continuă: Primăria a pierdut în fața OYL Company Holding AG SRL și este obligată să finalizeze procedura de licitație

Administrație locală
Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a dat câștig de cauză OYL COMPANY HOLDING AG SRL, în calitate de lider al asocierii OYL COMPANY HOLDING AG SRL – ALL LINES TEHNOLOGY SRL – TEHNO CONSULTING SOLUTION SRL împotriva deciziei de anulare a licitației a Primăriei Ghindărești privind modernizarea şi reabilitarea drumurilor comunale și stradale în comuna Ghindăreşti, etapa I şi II.
OYL COMPANY HOLDING AG SRL a înregistrat, pe 12 octombrie la CNSC contestaţia nr. 1852 împotriva deciziei de anulare a procedurii consemnată în Raportul procedurii nr. 4879/02.10.2023, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Servicii de proiectare fază de proiect tehnic (PT+DE), asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor, şi execuţie lucrări pentru implementarea proiectului Modernizare şi reabilitare drumuri comunale și stradale în comuna Ghindăreşti, judeţul Constanţa, Etapa I şi II”.
Firma, în calitate de lider al asocierii OYL COMPANY HOLDING AG SRL – ALL LINES TEHNOLOGY SRL – TEHNO CONSULTING SOLUTION SRL a solicitat anularea deciziei şi a raportului procedurii nr. 4879/02.10.2023 privind anularea procedurii de atribuire și obligarea autorităţii contractante la încheierea contractului de achiziţie publică prin continuarea procedurii de atribuire şi stabilirea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire stabilit prin documentaţia de atribuire.
Astfel, în urma analizei, CNSC a decis anularea deciziei de anulare a procedurii, anularea raportului procedurii nr. 4879/02.10.2023, precum si a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, după îndeplinirea dispozitiilor de mai sus, prin punerea în aplicare a deciziilor CNSC definitive nr. 866/C10/719/19.04.2023 si nr. 2193/C10/2330/19.09.2023, respectiv prin stabilirea ofertei câstigatoare dintre ofertele admisibile (inclusiv oferta asocierii OYL COMPANY HOLDING AG SRL – ALL LINES TEHNOLOGY SRL – TEHNO CONSULTING SOLUTION SRL), potrivit criteriului de atribuire stabilit prin documentatie, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii.
Reamintim că la începutul lunii octombrie, aceeași firmă a admis altă contestație depusă de OYL COMPANY HOLDING AG SRL referitoare la aceeași licitație, de modernizare a drumurilor.
CNSC a admis atunci contestația firmei astfel că autoritatea locală s-a văzut nevoită să reia procedura de licitație cu includerea printre ofertei societății.
Potrivit datelor publicate în SICAP, licitația a fost anulată pe 2 octombrie 2023, motivul fiind „abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului”.
Firma a solicitat la acel moment:
- ANULAREA adresei de comunicare a rezultatului 4092/04.08.2023 publicată în SEAP la data de 07.08.2023 ora 12:17;
- ANULAREA în partea ce vizează oferta contestatorului a raportului procedurii nr. 4089/04.08.2023 publicat în SEAP în data de 08.2023 ora 12:13;
- Obligarea autorităţii contractante la calificarea ofertei și continuarea procedurii de atribuire şi la stabilirea ofertei câştigătoare prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire stabilit prin documentaţia de atribuire
OYL COMPANY HOLDING AG SRL a avut în 2022 o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de euro
Potrivit datelor cuprinse în anunțul de atribuire a licitației pentru modernizarea drumurilor din localitate, etapa I și II, este evidențiat faptul că licitația a fost anulată la data de 2 octombrie, iar motivul constă în „abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului”.
Valoarea totală estimată a contractului era de 27.772.928,20 lei, fără TVA.
OYL COMPANY HOLDING AG SRL este una dintre cele mai mari companii din țară care se ocupă de lucrări de construcție a drumurilor, care are sediul în Slobozia, județul Ialomița. De la înființarea sa, în 2006, firma a câștigat numeroase contracte scoase la licitație de diverse autorități locale, inclusiv din județul Constanța.
Societatea ocupă Locul 1 în Top Afaceri România, judetul Ialomița, domeniul 42: „Lucrări de geniu civil”.
În 2022, firma a raportat o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de euro, dar și peste 500 de angajați.

Firma îl are ca unic acționar pe Corneliu Dragomir, administratorul societății find Micsa Ion Sorin.
Societatea are opt sedii secundare în Buzău, Constanța, Ilfov, Ialomița și Tulcea.
Numai în 2023, compania a câștigat 10 licitații ale Companiei Naționale de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere S.A. pentru lucrări de întreținere curentă – Întreținerea părții carosabile, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare, majoritatea pentru DRDP – Constanța – SDN Constanța, SDN Tulcea, SDN Slobozia și Autostrada A2+A4.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise
Citește și:







