(FOTO) Grădinița cu program prelungit „Licurici” din Mihail Kogălniceanu și-a deschis porțile pentru preșcolari

Administrație locală
După eforturi îndelungate, autoritățile locale din Mihail Kogălniceanu au inaugurat, la debutul anului școlar 2022 – 2023, grădinița cu program prelungit „Licurici” situată pe strada Călugăreni. Deschiderea unității de învățământ era extrem de mult așteptată de către părinții din comună.
Luni, pentru copi, părinți și autoritățile locale din Mihail Kogălniceanu a fost o zi de sărbătoare.
Într-o atmosferă de basm, copiii din cele două grupe au pășit pentru prima dată în casa nouă, special construită pentru ei și dezoltarea lor armonioasă.
Personajele de poveste le-au adus bucurie pe chip și în suflete, iar prezența animatorilor le-au făcut mai ușoară despărțirea de părinți.
https://youtu.be/fIoZZBk0yxg
Pe lângă părinți, la eveniment a fost prezent și primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, prin eforturile căreia obiectivul a putut fi realizat.
Lucrările la grădinița de pe strada Călugăreni au demarat în 2019 și au fost finalizate la începutul acestui an, însă cadrele didactice au putut fi arondate acestei unități de învățământ doar începând cu acest an școlar.
Construcția grădiniței, aflată aproape de intersecția cu DN2A, a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR și a avut o valoare de 1.640.684,08 lei.
Citește și:







