(FOTO) Parcul din Sibioara, cu tematică pescărească, este aproape gata. De când se vor putea bucura locuitorii de noua atracție

Administrație locală
Parcul destinat copiilor din Sibioara, cu tematică pescărească, este aproape gata iar în curând cei peste 200 de copii din localitate se vor bucura de un loc de relaxare special pentru care autoritatea locală a primit finanțare 100%.
Parcul cu tematică pescărească va fi gata în cel mult două săptămâni, ne-a declarat primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru.
„Parcul este gata în procent de 95% și urmează, în perioada următoare, să fie dat în folosință. Era necesar un astfel de parc pentru copiii din localitate, până acum nu a existat niciun astfel de loc de relaxare. Trebuie precizat faptul că pentru acest proiect primăria nu a plătit niciun bani, finanțarea a venit din fonduri norvegiene”, a precizat primarul Dumitru Chiru.
Parcul este realizat în spatele școlii din localitate, pe un teren al autorității locale.
Parcul va dispune de următoarele spații/zone de relaxare:
- spații de joacă pentru copii (dotate cu complexuri de joacă cu tematică acvatică);
- teren de joc multisport cu suprafață de joc acoperită cu gazon sintetic, împrejmuit cu gard de plasa și poartă de acces de 1,8×2,1m;
- spații dotate cu mese de șah și table, mese pentru tenis de masă precum și aparate de fitness;
- spații verzi pentru plantarea de material săditor;
- alei pietonale;
- grupuri sanitare ecologice, pe sexe, inclusiv pentru persoane cu dizabilitabități;
De asemenea, parcul va fi dotat cu mobilier urban, respectiv băncuțe și coșuri de gunoi selectiv. Spațiile verzi vor fi plantate cu gazon și grupuri de flori de sezon, fiind dotate cu un sistem de irigații iar iluminarea întregului centru de agrement, în ansamblu, se va realiza cu stâlpi ornamentali de iluminat.
Autoritatea locală se va ocupa și de găsirea unei persoane sau firme specializate care se va ocupa de întreținerea locului.
Parcul va beneficia de un sistem video de supraveghere, iar iluminatul în incintă se va realiza cu energie solară captată de la panourile solare montate.
Finanțarea pentru această lucrare a fost obținută în urma aplicării în cadrul Programului POPAM – FLAG Dobrogea Nord măsură 2. 1 – Apel : POPAM/1050/4/1/ pentru proiectul „Construire parc tematic pescăresc în Sibioara”.

Citește și:
Primăria Lumina a scos la licitație lucrările de construire a Căminului Cultural în satul Oituz
Anunț important al Primăriei Lumina pentru locuitorii care nu au primit încă pubele de gunoi
Primăria Lumina a scos la licitație lucrările de construire a Căminului Cultural în satul Oituz
Proiectul de construire a pistelor pentru biciclete din Lumina, aproape de implementare







