(Foto) S-a predat amplasamentul pentru noile locuințe ANL de la Cumpăna. Cum vor arăta acestea

Administrație locală
În cursul zilei de astăzi a fost predat amplasamentul situat pe strada Vasile Parvan – în zona Campusului școlar din Cumpăna – destinat construcției a 64 de noi unitati locative – locuinte de tip ANL, etapa a III-a.
Procesul verbal de predare – primire a fost semnat în prezența directorului general al Agenției Naționale pentru Locuințe, Andrei Cosmin Turcanu, și a primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju și a viceprimarului Florin Neagu.
Locuintele ce urmează a fi construite vor avea regim P + 3 – 4 duplex.
Pe 15 martie, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în prezența primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju și a viceprim-ministrului Vasile Daniel Suciu, a fost semnat contractul de finanțare pentru construcția (proiectare și execuție), în comuna Cumpăna, a 64 de locuințe de tip ANL.
Investiția va fi realizată în cadrul Programului Construire Locuinte Pentru Tineri în Regim de Închiriere.
Reamintim că acest program prevede construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (ordonator principal de credite), prin Agenția Națională pentru Locuințe (ordonator secundar de credite) are în vedere realizarea de locuințe destinate tinerilor ale căror venituri nu le permit accesul la o locuința în condițiile pieței.







