(Foto) Se lucrează intens pe mai multe șantiere deschise în comuna Mihail Kogălniceanu. Lucrările de asfaltare – în toi, locurile de joacă, în ultima fază de execuție

Administrație locală
Autoritățile locale din Mihail Kogălniceanu lucrează intens în această perioadă pentru finalizarea lucrărilor la locurile de joacă de pe raza comunei, dar și la finalizarea lucrărilor de asfaltare. O veste bună este că în curând se va face repeția la cele două grădinițe noi din comună.
Anul 2020 a fost unul intens pentru autoritățile locale din Mihail Kogălniceanu care, în ciuda perioadei pandemice pe care au traversat-o, au găsit resursele financiare pentru a continua și a ține ritmul de lucru al proiectelor demarate anul trecut.
Astfel, în ultimele săptămâni, a fost finalizată lucrarea de extindere rețelei de iluminat în zona cimitirului catolic și pe strada Tomis, Carpați, Panduri, Vasile Lupu, Progresului și Crizantemei. O zonă care nu beneficia până la acest moment de un avantaj elementar într-un sat european.
Proiectele de asfaltare sunt pe ultima sută de metri, iar acest lucru nu poate decât să îi bucure pe locuitorii de pe mai multe străzi din localitate aflate acum în plin proces de modernizare. Pe lângă asfaltarea propriu zisă a străzilor, se va realiza și toată iinfrastructura adiacentă, reprezentând borduri, scurgeri.
„Toată comuna este în lucru. Se lucrează peste tot. Săptămâna viitoare vom intra cu asfalt pe bulevardul Tomis. Acum se lucrează pe strada Călugăreni, Speranței și Victoriei. Lucrările sunt realizate la standarde europene, așa cum este prevăzut în contract. Momentan am început reabilitarea și modernizarea a șase locuri de joacă. Dintre acestea, cinci sunt cu tartan integral – aveam cu nisip și iarbă. Acestea vor fi moderne, altfel decât tot ceea ce a fost până acum. Am desființat gărdulețele împrejmuitoare, am luat ansambluri de joacă conform normelor în vigoare, totul pentru siguranța copiilor. Înainte am avut din lemn și au fost, de-a lungul timpului diferite probleme”, ne-a spus primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu.
Autoritățile locale au rezolvat de asemenea, pentru a preîntâmpina alte probleme care ar fi putut apărea în sezonul rece, o problemă veche cu care se confruntau locuitorii din două blocuri S și D privind presiunea scăută la apă și s-a găsit soluția de a redimensiona coloana. De asemenea, la cele două blocuri ANL a fost reabilit acoperișul pentru a nu mai exista infiltrații în apartamente.
Citește și:







