za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
    • Alegeri
    • Bilanț de mandat
  • Economie
  • Cultură
    • Istoria Dobrogei
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
    • Sfaturi Naturiste
    • Totul despre Coronavirus
    • Mama și copilul
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Anunțuri
  • Evenimente în Constanța
  • Showbiz
  • Social
  • Turism

Ne puteți urmări pe:

Acasă - Administrație locală - (FOTO/VIDEO) Și ei au dreptul la o copilărie fericită și la un viitor mai bun! În ce condiții fac zilnic naveta elevii din comuna Lipnița

(FOTO/VIDEO) Și ei au dreptul la o copilărie fericită și la un viitor mai bun! În ce condiții fac zilnic naveta elevii din comuna Lipnița

(FOTO/VIDEO) Și ei au dreptul la o copilărie fericită și la un viitor mai bun! În ce condiții fac zilnic naveta elevii din comuna Lipnița

Administrație locală

07.11.2022

De către Pintilie Claudia

Autoritățile locale din comuna Lipnița încearcă de mai multă vreme să găsească resurse financiare pentru a repara drumul care leagă localitățile Carvăn și Cuiugiuc. Pe acest traseu sunt transportați și copiii spre Școala Primară din Carvăn și Școala Gimnazială din Lipnița. Drumul de nouă kilometri a devenit un adevărat coșmar, indiferent de anotimp, însă în urma ploilor torențiale de la începutul lunii septembrie acesta s-a degradat și mai mult. Primarul comunei Lipnița, Nicolae Florin Dinu, speră  să primească bani de la Consiliul Județean Constanța pentru a-l repara pentru că altă soluție nu întrevede în viitorul apropiat. 

O dată la patru ani, înainte de alegeri, aspiranții la fotoliile de parlamentari ajung și prin cele mai îndepărtate sate, promițând locuitorilor lapte și miere: infrastructură, educație, sănătate, pensii mai mari ori un viitor mai bun. Toate până după alegeri.

Au venit, au văzut, au compătimit, au promis și au plecat.

După ce se văd în fotoliile călduțe își uită promisiunile făcute ori nu le mai acordă atenția cuvenită.

Cam acesta este circuitul la fiecare patru ani, iar acest model funcționează încă și în județul Constanța.

În aceste zile, am mers în satul Cuiugiuc, unul dintre cele șase sate care aparțin comunei Lipnița. O comună întinsă pe o suprafață mare, cu puțin peste 3.000 de locuitori, pe care administrația locală din prezent încearcă să o aducă, prin condițiile pe care le creează, mai aproape de secolul XXI.

Dacă satul Lipnița se află la doar câteva sute de metri de acces direct în Drumul Național 3, satele Goruni, Carvăn și Cuiugiuc par că sunt, pentru cei care poate nu ai pășit niciodată aici, la capătul lumii.

Aici, timpul pare să fi stat în loc aici. În afara lucrurilor mărunte pe care administrația locală actuală a reușit să le facă aici, fără prea mulți bani, doar cu resurse financiare și umane proprii, satele par încremenite în timp. Cu locuințe înșirate de-a lungul drumului comunal care leagă cele trei sate, cu peisaje desprinse, pe alocuri din povești, în cele trei sate își duc traiul zilnic în jur de 100 de familii.

Pentru actuala administrație locală, generația tânără, dar mai ales copiii, a constituit, încă de la începutul mandatului, o prioritate. Dovadă stau activitățile organizate pentru ei cu ocazia începerii anului școlar, de sărbătorile legale, dar și eforturile constante derulate pentru ca transportul județean să treacă și prin sate pentru a veni în ajutorul elevilor.

Și refacerea drumurilor satelor ori rețeaua de alimentare cu apă sunt o prioritate pentru administrația locală iar în acest sens stau mărturie proiectele care s-au concretizat, dar și cele care sunt pe cale de a se realiza.

În 2022 s-a reușit pietruirea unei străzi de 700 de metri din localitatea Goruni, iar în curând va fi demarat proiectul de pietruire a cinci kilometri de drumuri de pământ din satele Carvăn și Coslugea. Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny„, Primăria Lipnița a reușit să obțină finanțare pentru înființarea rețelei de apă în satul Cuiugiuc și Izvoarele, dar și sistem de canalizare cu stație de epurare în satul de reședință Lipnița.

Microbuzele școlare fac 200 de kilometri zilnic pentru a transporta elevii

Pentru primarul comunei Lipnița, Nicolae Florin Dinu, dar și pentru echipa sa, repararea drumului care leagă localitățile Carvăn și Cuiugiuc, un drum pietruit în urmă cu mai mulți ani, în prezent într-o stare avansată de degradare, constituie prioritatea zero.

De-a lungul anilor, în urma precipitațiilor drumul de nouă kilometri dintre cele două localități s-a stricat tot mai mult, iar acum administrația locală încearcă să găsească sprijin la autoritățile județene pentru repararea lui.

Cei mai afectați de starea drumului sunt cei mai mici locuitori, cei care zilnic sunt transportați, indiferent de condițiile meteo, cu microbuzul școlar către Școala Gimnazială din Lipnița ori Școala Primară din Carvăn.

”Oamenii și-au pierdut speranța, văd că nu se mai întâmplă nimic”

Primarul Nicolae Florin Dinu, ne-a vorbit despre eforturile depuse și a povestit cât de dificil se face transportul elevilor între satele comunei, pe drumul dintre Carvăn și Cuiugiuc, traseu care se deteriorează de la o zi la alta, dar și despre faptul că este nevoie de ajutor de la Consiliul Județean pentru că bugetul local poate suporta o cheltuială pentru reabilitarea drumurilor.

Potrivit estimărilor, pentru aceste lucrări ar fi nevoie de aproximativ 400.000 de lei.

„Avem o comună foarte grea, șapte sate, patru școli. Sunt două trasee pentru transportul elevilor: un traseu Carvăn – Cuiugiuc – Lipnița de 20 de kilometri, pe care se fac cinci curse pe zi, iar celălalt traseu Lipnița – Coslugea – Canlia – Izvoare – aproximativ 18 kilometri, acolo se fac 100 de kilometri zilnic, în patru curse. Practic, cele trei microbuze fac 300 de kilometri zilnic pentru a transporta pe fiecare cursă câte 16 copii. Aici, între Carvăn și Cuiugiuc este cel mai greu traseu, sunt 9 kilometri numai drum de piatră. Strada principală din Carvăn are doi kilometri, iar de la Carvăn la Ciuiugiuc – șapte kilometri.

Poate totuși primim niște bani acum la sfârșit de an de la Consiliul Județean. Teoretic, noi am depus două proiecte de asfaltare, unul de patru kilometri și altul de nouă kilometri. Ideea a fost să unim toate satele comunei pe drumuri asfaltate.

Nu am primit finanțare pentru că suntem în urmă rău de tot. Abia am reușit să facem cadastrele. Oamenii sunt foarte amărâți, chinuiți, nu mai au așteptări. Pe perioada aceasta vedem gropile, dar când o să ningă, nu mai vedem nimic. Acum, dacă ne apucăm să reparăm drumul – trebuie să facem o scarificare, să tasăm puțin, să facem rigolele, acostamentele. Să facem din buget local aceste lucrări, nu avem nicio șansă.

Chiar dacă este un sat mic, noi am intervenit peste tot la fel. Oamenii și-au pierdut speranța, văd că nu se mai întâmplă nimic. Reabilitarea este necesară nu numai pentru transportul copiilor, și oamenii sunt foarte izolați, este necesară pentru ambulanță, am avut multe incendii de vegetație … am intervenit noi, ISU trimite autospeciala de la Cernavodă, până ajunge aici, arde tot satul. Este bine totuși că oamenii sunt săritori. Neapărat trebuie făcute legăturile între toate satele comunei„, ne-a declarat primarul comunei Lipnița, Nicolae Florin Dinu.

https://youtu.be/gz4uw__3eoY

Așa arată drumul de la capătul traseului școlar, la Cuiugiuc:

Unul dintre șoferii de pe microbuzul școlar, care lucrează încă din anul 2013, ne-a declarat că vede, de la an la an cum drumul se degradează tot mai mult, chiar dacă autoritățile au intervenit pe alocuri, punctual.

În condițiile actuale, șoferului îi este tot mai greu să respecte orarul de preluare a elevilor pentru transportul lor către unitățile de învățământ:

„Drumul a mai fost reabilitat, dar din cauza fenomenelor meteo s-a stricat. Distanța de 17 km o fac 40 de minute, ceea ce este mult. Înainte făceam 18, 23 de minute. Nu reușesc să ajung la timp astfel încât copiii să își ia, de exemplu, un pachet de la magazin până încep orele…. În maxim 20 de minute trebuia să fiu acolo (n.r. școală).

Iarna este mai rău, cred că facem o oră, depinde de condiții, dacă e zăpadă, patinăm, chiar dacă se curăță …”, ne-a declarat Ghigeanu Iordan, unul dintre șoferii de pe microbuzul școlar al comunei Lipnița.

https://youtu.be/Mah55gCm3Ng

 

”Vrem să ne facă și nouă drumul ca să meargă la școală”

Și părinții, locuitori ai satului Cuiugiuc, consideră că este necesară repararea de urgență a drumului comunal folosit și pentru a transporta copii către școli.

De asta depinde practic viitorul lor, dar și al localității:

„Poate ne face și nouă drumul mai bun, avem copilașii la școală, este foarte greu. Ei se chinuie să meargă la școală și iarnă, și vară, mai ales iarna este extrem de greu. Dimineața este mai greu pentru ei.

Acum că au mutat stația mai aproape, este mai bine, dar când coborau la vale, la cealaltă stație, era foarte greu …

Vrem să ne facă și nouă drumul ca să meargă la școala.

Școala de aici au închis-o și au dus-o la Lipnița, acolo e mai bine, suntem mulțumiți de profesori”, ne-a spus Ismail Ghiulden, unul dintre părinții cu care am stat de vorbă în timp ce își aștepta copiii la stația de autobuz din satul Cuiugiuc.

https://youtu.be/Dtt73biv5RY

 

Autoritățile locale din Lipnița au transmis deja autorităților județene solicitări în vederea acordării de ajutor pentru repararea acestui drum.

Totul, în speranța că satele comunei își vor recăpăta încet, dar sigur, freamătul de altădată.

„Satul arăta frumos, poate erau și 700 de familii înainte aici, dar nu am avut șosea și lumea a fugit de aici”

Asan Emighiul, în vârstă de 84 de ani, care și-a trăit toată viața în satul Cuiugiuc, ne-a povestit, cu nostalgie, cum era în trecut localitatea sa.

Ea a rămas în satul natal pentru că …. așa i-a fost soarta.

Încă mai speră ca viața celor care sunt acum tineri să se schimbe, odată cu reparea drumului dintre satul său natal Cuiugiuc de restul comunei și județului:

„Satul arăta frumos, poate erau și 700 de familii înainte aici, dar nu am avut șosea și lumea a fugit de aici … Părinții mei n-au plecat …”, ne-a spus nostalgică Asan Emighiul, una dintre cele mai în vârstă locuitoare ale comunei Lipnița.

https://youtu.be/fFX33cFvKVk

Dacă speranța încă există și la cei 84 de ani ai doamnei Emighiul, înseamnă că nici noi nu ar trebui să ne-o pierdem, indiferent de vremurile pe care le trăim.

Vom urmări cu interes și vă vom prezenta cum va fi rezolvată situația acestor suflete nevinovate care se chinuie zilnic pentru a avea acces la educație și cum se vor implica autoritățile județene și parlamentarii constănțeni în această problemă.

Citește și:

(FOTO) Drumurile din trei sate ale comunei Lipnița, folosite pentru transportul elevilor, grav afectate de ploile torențiale. S-a solicitat ajutorul autorităților județene

Primăria Lipnița va pietrui 5 kilometri de drum de pământ din satele Carvăn și Coslugea

Pintilie Claudia

Etichete:

  • Carvăn
  • Cuiugiuc
  • drum
  • Lipnița
  • localnici
  • Microbuz școlar
  • Nicolae Florin Dinu
  • pietruire
  • transport elevi
Articole similare

Administrație locală

Lucrări la rețeaua de termoficare: În ce zone din Constanța nu se va furniza căldură 08.02.2024

Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa III’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe strada Decebal. Pentru realizarea acestor lucrări nu vom putea furniza apă caldă de consum și …

Administrație locală

Primăria Municipiului Constanța, dată în judecată de firma care s-a ocupat de reabilitarea Pieței Ovidiu, pentru recuperarea unor bani 08.02.2024

Primăria Municipiului Constanța a fost dată în judecată de compania Ro-Mat-Construct SR, firma care s-a ocupat de restaurarea Pieței Ovidiu. Proiectul a fost unul de mare anvergură, primii pași către acest obiectiv fiind făcuți încă din anul 2008, când s-a …

Administrație locală

Primăria Cernavodă vrea să închirieze mai multe spații. Unde sunt situate acestea și când are loc licitația 07.02.2024

Primăria orașului Cernavodă organizează pe 5 martie 2024, ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului Local, licitația publică deschisă în vederea închirierii a patru spații.  Lista spațiilor scoase la licitație cuprinde: 1. Spațiul situat în strada Prelungirea Seimeni, nr. 25 în …

De la același autor

Administrație locală

Lista completă a primăriilor din județul Constanța care primesc bani de la CJC pe final de an 15.12.2023

Dacă în urmă cu câteva zile, pe site-ul Consiliului Județean Constanța, proiectul de hotărâre referitor la alocarea sumei de două milioane de lei era împărțită între 11 primării din județul Constanța, astăzi, în cadrul ședinței liberalii și social democrații au …

Politic

Candidează Mihai Lupu din partea PSD la alegerile din 2024? Ce spune șeful CJC despre aceste zvonuri 15.12.2023

Zvonurile ultimelor săptămâni îl arată pe Mihai Lupu, actualul președinte al Consiliului Județean Constanța, drept viitor candidat PSD la alegerile din septembrie 2024 pentru încă un mandat de șef al CJC. Astăzi, Mihai Lupu a făcut primele declarații legate de …

Politic

Mihai Lupu, atac direct la președintele PNL Constanța: „NU sunt obedient lui Huțucă, lui Bourceanu, nimănui. Îi urez succes, să culeagă ce a ... 15.12.2023

Președintele PNL Constanța, Mihai Lupu, a făcut astăzi câteva declarații spumoase legate de modul cum a fost tratat de conducerea de la Constanța a Partidului Național Liberal care i-au retras, în urmă cu câteva luni, sprijinul politic. Șeful CJC l-a …

Comentarii
  1. Pingback: Peste 100 de elevii din Lipnița primesc astăzi și mâine bursele
  2. Pingback: Peste 100 de elevii din Lipnița primesc astăzi și mâine bursele școlare
  3. Pingback: Proiectul de înființare a rețelei de alimentare cu apă a două sate din comuna Lipnița mai face un pas înainte
Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025
Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în ... 08.02.2024
Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona lo... 08.02.2024
Este OFICIAL: Bazarul "La Ruși" va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune P... 08.02.2024
Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de polițiștii constănțeni cu droguri în buzunare

Știrile zilei

Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de poliți... 08.02.2024
za-logo

Ziarul Amprenta se dorește a fi încă de la început platforma unde cititorii din acest județ, dar și din împrejurimi, să poată parcurge cele mai proaspete și utile știri care prezintă evenimentele din jurul lor. Este un demers, trebuie să recunoaștem, curajos, în aceste vremuri când tentațiile sunt mari iar goana după senzațional este la cote maxime. Știm că rolul nostru este acela de câine de pază al societății! Tineri, entuziaști, cu experiență în presa locală, vă asigurăm că Ziarul Amprenta vă va aduce zilnic cele mai bune și utile știri din județul Constanța. Ne propunem, străbătând la pas județul, să vă prezentăm atât viața urbană cât și cea rurală așa cum sunt ele în realitate.

Contactați-ne: contact@ziarulamprenta.ro
Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026