(FOTO/VIDEO) Tradiția continuă la Cumpăna: Serbarea românească de 1 Mai a adunat sute de localnici pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră

Administrație locală
Devenită deja tradiție, la Cumpăna a avut din nou loc astăzi o serbare românească la care au luat parte localnicii, cu mic, cu mare. Profitând de vremea frumoasă, localnicii, dar și cei care au venit în vizită în comună, au avut parte de muzică, de un spectacol susținut de ansambluri folclorice și de trupele de dans ale comunei, dar și multă voie bună.
Startul evenimentului a fost dat la miezul zilei, pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, locul unde cumpănenii vin în fiecare an pentru evenimentul organizat de autoritatea locală, de 1 Mai.
Primarul comunei, Mariana Gâju a fost prezentă, ca în fiecare an, în mijlocul comunității, alături de copii, și de părinții acestora.
După momentul de început a serbării, pe scena special amenajată pentru acest eveniment pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră au evoluat Ansamblurile Folclorice „Mugurașii Cumpenei” și „Româncuța”, dar și Școala de Balet „Nicolae Spirescu”, Clubul „All in One Dance”, Vali Osman – Dans Grecesc .
Printre invitații prezenți la eveniment s-au numărat: Iulian Tănase, Lucian Costea, Marian și Denisa Bordea, Aeredin – Cornel Râciu, Jan Nițu, Teodor Mihai, Marian Alexandru Popa, Adirana Ivanciu,Bianca-Ștefania Luzinschi, Elena Iordan, Cătălin Câmpanu, Andreea Scurtu, Cristiana Slujitoru și Mihai-Daniel Chitoșcă.

De asemenea, la serbarea românească de la Cumpăna a fost prezentă și trupa Lux Black Dance din comuna Nicolae Bălcescu care a oferit celor prezenți un spectacol deosebit:

La finalul evenimentului, la lăsarea serii, autoritățile locale au pregătit și un foc de tabără.
Primarul comunei Mariana Gâju a transmis și un mesaj locuitorilor, la ceas de sărbătoare:
“Respectul meu și al administrației locale pentru toți cei care muncesc, pentru cei care au ales să rămână acasă, să petrecem împreună 1 mai. Dar gândul meu merge și către cumpănenii plecați. Le doresc multă sănătate și bucurie, cei de acasă le transmit gânduri bune și să reveniți sănătoși”.







