Fotoliul managerului Spitalului Județean Constanța, Cătălin Grasa se clatină rău. Ce spune președintele CJC, Horia Marius Țuțuianu

Administrație locală
Președintele CJC, Horia Marius Țuțuianu, s-a declarat nemulțumit de activitatea managerului Spitalului Județean, Cătălin Grasa.
El a precizat că nu îl demite pe Grasa, însă așteaptă raportul Corpului de Control al ministrului Sănătății pentru a lua o decizie. „Întotdeauna o să cer performanță de la managerii din subordine așa cum cer performanță și de la mine, nu întotdeauna și reușesc. La SCJU au fost niște probleme mai vechi, sunt și la această oră probleme destul de mari. Au fost controale făcute de către Corpul de Control al Consiliului Județean, unele cu mine în frunte și săptămâna trecută a fost un control de la Ministerul Sănătății. Aștept în două-trei zile și acest raport și cred că până la jumătatea lunii viitoare voi lua o decizie cu privire la domnul Grasa. Dânsului îi cer o implicare mai mare, nopți nedormite dacă este nevoie, să nu mai îmi piardă banii pe care aparatul Consiliului Județean ne-a zbătut să îi obținem de la ministerele de resort, și să se consulte cu noi când are o problemă mai delicată, și ca cel puțin o dată pe sătămână să meargă în fiecare secție pe care o are în cadrul spitalului. Mi-aș dori ca în momentul când apare orice problemă să fim informați și noi Consiliul Județean pentru a-l sprijini dacă este nevoie. Sper să înțeleagă în al 12-lea ceas că condițiile manageriale pe care le îndeplinește domnia sa acolo, nu sunt mulțumitoare pentru mineși nici pentru CJC”, a spus Țuțuianu.
Țuțuianu a mai precizat că nu are pe nimeni în vedere ca posibil înlocuitor al lui Grasa și nici nu a luat decizia de a-l schimba pe manager.
Cu toate acestea, mesajul președintelui CJC pentru managerul Spitalului Județean este cât se poate de clar. Demiterea lui Grasa este doar o chestiune de zile.






