HALUCINANT! Consilierii locali din Medgidia au dublat taxele și impozitele pentru anul 2019!

Administrație locală
Consilierii locali din municipiul Medgidia provoacă un adevărat haos în rândul cetățenilor acestui municipiu. Întrucât în ședințele ordinare și extraordinare desfășurate în datele de 20, 27 și 28 decembrie 2018, nu a fost votat proiectul referitor la valoarea taxelor și impozitelor locale aferente anului 2019, conform OUG 114/2018, administrația locală este obligată să DUBLEZE impozitele și taxele locale.
Consilierii locali care nu au votat acest proiect sunt: Marian Butnaru, Luminița Vlădescu, Ion Narcis Ion, Constantin Pricop, Liviu Chiriță și Ghiorghiu Georgiana.
Edilul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a anunțat astăzi, pe contul său de socializare că administrația locală este nevoită să dubleze impozitele la terenuri și clădiri dar si taxele locale, pentru anul în curs.
Din cauza faptului că în cele trei ședințe de Consiliu Local desfășurate în luna decembrie, consilierii nu au reușit să ajungă la un consens și să lase orgoliile deoparte, pentru interesul cetățenilor care i-au ales, administrația locală trebuie să pună în aplicare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018. De altfel, în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local desfășurată în data de 28 decembrie 2018, acest aspect privitor la posibilitatea măririi taxelor și impozitelor locale, în cazul neaprobării proiectului de hotâre inițiat de primarul Valentin Vrabie, a fost adus în discuție, însă consilierii nici nu au vrut să audă ce a avut de spus șeful administrației publice locale.
Au votat așa cum le-a dictat conștiința și iată că acum, la începutul anului 2019, medgidieni se află în situația de a plăti taxe și impozite locale duble.
„Cu primari slabi, Medgidia a ajuns în ruină”
În postarea de pe rețeaua de socializare, primarul Vrabie aduce în discuție mandatele anterioare ale actualilor consilieri locali, din cauza cărora municipiul Medgidia a decăzut: „Să nu uităm că acești consilieri au fost la cârma orașului și înainte, au decis în legătură cu tot ce s-a întamplat, iar consecințele deciziilor luate le trăim astăzi cu toții. Cu primari slabi, care au împărțit tuturor avantaje, doar pentru a le fi bine, Medgidia a ajuns în ruină”.
„Am o datorie de a distruge mafia acestui oraș”
De asemenea, Vrabie explică faptul că el nu a face concesii de niciun fel pentru a obține votul consilierilor: „Eu nu am fost și nici nu voi fi dispus să fac concesii pentru votul lor, acestor consilieri care azi se cred vătafi pe moșia numită Medgidia. Blocarea permanentă a actului administrativ arată răutate și invidie: răutate pentru că vor să distrugă tot ce am reușit să realizăm până acum și invidie pentru că în atâția ani nu au fost capabili să facă nimic bun pentru acest oraș. Am o datorie de a distruge mafia acestui oraș, care acum încearcă să readucă Medgidia în contextul anului 2016, și mi-o voi respecta!”, transmite edilul în respectiva postare.
Ședința de Consiliu Local covocată în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”
În acest context, așa cum a promis la finalul anului 2018, edilul a convocat pe 8 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din municipiu, ședința de Consiliu Local la care sunt invitați să participe și locuitorii pentru a-i fi alături primarului atunci când acesta își va susține proiectele.
În continuare redăm integral postarea de pe Facebook a primarului municipiului Medgidia, Valentin Vrabie:
„MESAJ ADRESAT REPREZENTANȚILOR PARTIDELOR POLITICE, PREȘEDINȚILOR ORGANIZAȚIILOR LOCALE, JUDEȚENE ȘI NAȚIONALE PSD, PNL ȘI ALDE:
NU MAI INCERCAȚI SĂ DISTRUGEȚI ÎN CONTINUARE MEDGIDIA!
Stimați locuitori ai municipiului Medgidia, din nefericire, atitudinea ostilă și disprețul constant la adresa cetățenilor acestui oraș, manifestate de „domnii” consilieri locali, au dus la DUBLAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE!!!!!
Deși în ședințele ordinare și extraordinare desfășurate în datele de 20, 27 și 28 decembrie 2018, am propus votarea taxelor și impozitelor locale aferente anului 2019, la nivelul anului 2018, consilierii locali: Butnaru Marian, Vladescu Luminița, Ion Narcis Ion, Pricop Constantin, Chiriță Liviu și Ghiorghiu Georgiana nu au votat acest proiect. În consecință, conform OUG 114/2018 suntem OBLIGAȚI să DUBLĂM aceste impozite și taxe locale!!!!
Să nu uităm că acești consilieri au fost la cârma orașului și înainte, au decis în legătură cu tot ce s-a întamplat, iar consecințele deciziilor luate le trăim astăzi cu toții. Cu primari slabi, care au împărțit tuturor avantaje, doar pentru a le fi bine, Medgidia a ajuns în ruină. Eu nu am fost și nici nu voi fi dispus să fac concesii pentru votul lor, acestor consilieri care azi se cred vătafi pe moșia numită Medgidia. Blocarea permanentă a actului administrativ arată răutate și invidie: răutate pentru că vor să distrugă tot ce am reușit să realizăm până acum și invidie pentru că în atâția ani nu au fost capabili să facă nimic bun pentru acest oraș. Am o datorie de a distruge mafia acestui oraș, care acum încearcă să readucă Medgidia în contextul anului 2016, și mi-o voi respecta!
Pentru aceste motive, apelez la dumneavoastră, cetățeni ai municipiului Medgidia, să fiți alături de mine pentru a-mi susține proiectele, în data de 08 ianuarie 2019, de la ora 18.00 la ședința Consiliului Local, desfășurată în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”.
Ei au puterea votului, dictat de propriile interese, eu am puterea dumneavoastră! Participarea în număr cât mai mare și susținerea dumneavoastră vor asigura această șansă uriașă de redresare a Medgidiei și un viitor pe care dumneavoastră, cetățenii Medgidiei îl meritați!”.
De asemenea, pe pagina de Facebook, alături de postare, primarul a atașat și fragmentul din cadrul discuției din timpul ședinței de Consiliu Local referitoare la consecințele neaprobării proiectului privind taxele și impozitele locale pe care îl redăm mai jos:
https://www.facebook.com/valentin.vrabie.902/videos/2035482783236754/







