I s-a găsit înlocuitor Laurei Bobeș, șefa de la Resurse Umane din Primăria Constanța care a încheiat acord de recunoaștere DNA

Administrație locală
Pe 25 ianuarie 2024, a fost semnată dispoziția nr. 276 care se referă la exercitarea funcției publice de conducere temporar vacante de șef de Serviciu Resurse Umane, gradul II, de către Gabriela Drăghici. Ea vine pe locul rămas liber după plecarea din Primăria Constanța a Laurei Bobeș care, alături de Mirabela Viorela Călin, au încheiat recent acorduri de recunoaștere cu Direcția Națională Anticorupție. Cele două ar fi încercat să fraudeze concursul pentru postul de secretar al municipiului Constanța organizat în decembrie 2021.
Pe site-ul Primăriei Constanța nu există date suplimentare legate de dispoziția emisă și nici persoana care a semnat documentul însă, cel mai probabil, acesta a fost parafat de viceprimarul Ionuț Rusu. Pe 23 ianuarie edilul Constanței, Vergil Chițac, a emis dispoziția numărul 263, prin care îi delega acestuia temporar atribuțiilor. În documentul nu sunt detalii cu privire la perioada pe care sunt delegate aceste atribuții.
Potrivit datelor publice, Gabriela Drăghici este inspector superior resurse umane în cadrul Serviciului Resurse Umane.
Reamintim că primarul Constanței, Vergil Chițac, a semnat pe 22 ianuarie 2024 dispozițiile referitoare la constatarea suspendării de drept a raporturilor de serviciu pentru Călin Viorela Mirabela, consilier juridic în cadrul Biroului legislație, Contractare, Avize de legalitate și legile Proprietății și pentru Laura Bobeș – șef serviciu Resurse umane.
Ambele angajate ale Primăriei Constanța au încheiat acorduri de recunoaștere cu Direcția Națională Anticorupție, după ce ar fi încercat să fraudeze concursul pentru postul de secretar al municipiului Constanța organizat în decembrie 2021.
Reamintim că pe 12 ianuarie 2024, procurorii DNA au anunțat oficial că, cele două, Laura Bobeș (fost șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța) și Viorela Mirabela Călin (funcționar public delegat în funcția de secretar al primăriei municipiului Constanța) au semnat un acord de recunoaștere pentru infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, și, respectiv, de complicitate la această infracțiune.
Citește și:







