za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
    • Alegeri
    • Bilanț de mandat
  • Economie
  • Cultură
    • Istoria Dobrogei
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
    • Sfaturi Naturiste
    • Totul despre Coronavirus
    • Mama și copilul
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Anunțuri
  • Evenimente în Constanța
  • Showbiz
  • Social
  • Turism

Ne puteți urmări pe:

Acasă - Administrație locală - În Medgidia prețul apei ar putea fi de 4,6 lei. Cum vor vota consilierii locali în ședința de consiliu?!

În Medgidia prețul apei ar putea fi de 4,6 lei. Cum vor vota consilierii locali în ședința de consiliu?!

În Medgidia prețul apei ar putea fi de 4,6 lei. Cum vor vota consilierii locali în ședința de consiliu?!

Administrație locală

26.07.2019

De către Ziarul Amprenta

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Medgidia care va avea loc pe 31 iulie, de la ora 17.00, se regăsesc două proiecte de hotărâre care au agitat deja spiritele în rândul companiei de apă a județului Constanța, SC RAJA SA. Este vorba despre proiectele care vizează anularea a două hotărâri care se referă la operatorul de apă. „Miercuri vom vedea dacă RAJA mai are sau nu putere politică în Medgidia. Toți consilierii au primit amenințări să nu voteze proiectele propuse de primar. Este o metodă de intimidare specifică acestei societăți care și-a depășit demult menirea – aceea de a administra niște bunuri ale Medgidiei – și care s-a transformat într-un stăpân a cărui batjocură trebuie să o suportăm noi fără să reacționăm”, ne-a declarat primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie. 

După ce a făcut toate demersurile care i-au stat în putință pentru a-și respecta promisiunea – aceea de a diminua prețul la apă pentru locuitorii orașului, primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, aduce din nou în atenție acest subiect fierbinte.

Consilierii locali au pe ordinea de zi a ședinței din 31 iulie două proiecte, inițiate de primar, care vizează colaborarea cu operatorul RAJA SA. Edilul le cere aleșilor să voteze încetarea aplicabilității HCL nr. 19/23.02.2017, dar și a HCL nr. 74/26.06.2013. Acestea vizează strategia de tarifare a operatorului de apă pentru perioadele 2021-2029, respectiv 2014-2020.

Valentin Vrabie spune că aprobarea celor două hotărâri va obliga societatea RAJA să aplice tarifele din 2013, fapt care va ușura povara care cade pe umerii cetățenilor.

Dacă consilierii locali vor vota proiectul de hotărâre, prețul apei la Medgidia va fi de 4,6 lei

În acest context, anunțul privind introducerea pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local a încins spiritele companiei de apă care, în secunda imediat următoare publicării convocatorului a și transmis tuturor consilierilor din Medgidia un mail prin care aceștia sunt sfătuiți să nu voteze proiectele primarului.

Reprezentanții operatorului spun că cele două proiecte sunt „nelegale și inoportune” și „vor atrage sancțiunile creanțelor bugetare și/sau corecțiilor financiare prevăzute de OUG nr. 66/2011, inclusiv sancțiunea prevăzută de art. 52 din legea 51/2006 în sarcina UAT Medgidia.”

În cadrul documentului, RAJA face referire și la proiectele de investiții cu fonduri nerambursabile, împrumuturile acordate de BERD, dar și la investițiile realizate sau planificate pentru municipiul Medgidia.

Atașat (adresa-raja) puteți vizualiza întreg documentul primit de consilieri.

Tot în cadrul adresei, reprezentanții companiei de apă spun că nerespectarea strategiei de tarifare „ar atrage restituirea de către UAT Medgidia a prejudiciului creat către ministerul cu rol de autoritate de management.”

În concluzie, operatorul de apă le solicită consilierilor să nu susțină cele două proiecte, iar primarului să nu promoveze încetarea aplicabilității HCL nr.19/23.02.2017 și HCL nr.74/26.06.2013.

 Vrabie: „Sper ca domnii consilieri să voteze proiecte de hotărâre legale și necesare cetățenilor”

Totuși, edilul spune că este încrezător că aceste proiecte de hotărâri vor trece, consilierii locali având acum șansa de a demonstra că sunt de partea cetățenilor municipiului Medgidia. „Miercuri vom vedea dacă RAJA mai are putere politică sau nu în Medgidia. Sper ca domnii consilieri să voteze proiecte de hotărâre legale și necesare cetățenilor din Medgidia, nu așa cum au făcut în trecut, și după cum instanța a stabilit, hotărâri nelegale. Iar eu mă voi încăpățâna să fac în așa fel încât prețul apei la Medgidia să fie cel corect. Toți consilierii au primit amenințări să nu voteze proiectele propuse de primar. Este o metodă de intimidare specifică acestei societăți care și-a depășit demult menirea – aceea de a administra niște bunuri ale Medgidiei – și care s-a transformat într-un stăpân a cărui batjocură trebuie să o suportăm noi fără să reacționăm”, a spus primarul Valentin Vrabie.

„Trebuie să fim în slujba cetățenilor, nu la ordinele RAJA”

Acesta a precizat că această metodă de intimidare prin mail a consilierilor locali înaintea votului asupra a două proiecte de hotărâri importante pare un deja-vu. „Situația este aproape identică cu cea din trecut atunci când RAJA a transmis printr-un mail doamnei Vlădescu (n.r. Luminița Vlădescu – viceprimarul municipiului Medgidia) un proiect de hotărâre prin care să dea unele bunuri ale Medgidiei cu titlu gratuit către RAJA, ordine pe  care consilierii le-au executat, votând hotărârea care a fost anulată de instanță. 13 dintre consilieri au cedat amentințărilor atunci și au votat un lucru care s-a dovedit ilegal. Eu de la început am militat să nu voteze, că sunt bunurile Medgidiei. Trebuie să fim în slujba cetățenilor, nu la ordinele RAJA care a venit în orașul nostru mielușel, propunând să le predăm bunurile Medgidiei, că sunt mai buni administratori, iar de 10 ani oamenii sunt nemultumiți de calitatea și prețul apei”, a mai spus primarul.

Instanța îi dă dreptate primarului Vrabie și ANULEAZĂ hotărârea Consiliului Local privind darea în folosință gratuită către RAJA SA a unui teren din domeniul public al municipiului Medgidia

După cum a menționat edilul municipiului, instanța i-a dat dreptate acestuia și a ANULAT hotărârea Consiliului Local privind darea în folosință gratuită către RAJA SA a unui teren din domeniul public al municipiului Medgidia. Iată că, după ce la sfârșitul anului trecut Prefectura Constanța a declarat nelegală hotărârea Consiliului Local Municipal Medgidia nr. 66/24.05.2018 privind darea în folosință gratuită către RAJA SA a unui teren din domeniul public al municipiului Medgidia, Primăria Municipiului Medgidia a primit, la mijlocul acestei săptămâni și soluția pronunțată în dosarul nr. 6788/118/2018, înregistrat la Tribunalul Constanța, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal privind solicitarea anulării hotărârii anterior menționate.

Astfel, Tribunalul Constanța prin sentința civilă Nr. 681/2019 ANULEAZĂ hotărârea Consiliului Local al municipiului Medgidia și admite acţiunea formulată de reclamantul Vrabie Valentin, în calitate de primar al municipiului Medgidia, dar și cea formulată de Prefectul Judeţului Constanţa în dosarul conex.

Hotărârea instanței prin care ANULEAZĂ hotărârea de consiliu local

Aspecte importante din comunicarea transmisă de Tribunalul Constanța

Astfel, așa cum se arată în comunicarea transmisă către administrația locală din Medgidia, hotărârea mai sus amintită „a fost adoptată pe baza unui proiect de hotărâre și a expunerii de motive întocmite de viceprimar, și nu este însoțită de rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului cu referire la avizare și nici de raportul comisiei de specialitate a consiliului. Hotărârea este nelegală întrucât dreptul de folosință cu titlu gratuit asupra terenului din domeniul puiblic al municipiului Medgidia nu poate fi constituit în favoarea societății SC RAJA SA întrucât aceasta nu este o instituție publică, iar pentru terenul cu o lungime totală de 4593 ml (amplasament conductă de aducțiune) pe care urmează a fi realizate lucrări de construire și punere în funcțiune a Sistemului Regional de alimentare cu apă Constanța (Reabilitare sursă Medgidia, Aducțiune Medgidia – Gospodăria de Apă Constanța sud) nu a fost întocmit un plan/schiță de reprezentare a amplasamentului ce ar urma a fi afectat de conducte în care să fie individualizată în concret suprafața ce urmează a fi afectată, la nivelul localității nu s-a adoptat vreo hotărâre cu privire la inventarierea care urmează a fi afectată de instalarea conductelor și punerea în funcțiune a sistemului de alimentare cu apă”.

De asemenea, se prezintă datele dosarului conex nr. 7545/118/2018, prin care reclamantul Prefectul Județului Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Medgidia, a solicitat anularea hotărârii Consiliului Local Medgidia nr. 66/24.05.2018. În motivare se arată în esență că „o mare parte din terenurile puse la dispoziția SC RAJA SA prin hotărâre, nu fac parte din domeniul public al municipiului Medgidia conform adresei nr. 9220/08.11.2018 a OCPI Constanța, înregistrată la Instituția Prefectului sub nr. 6817/12.11.2018, cealaltă parte aparținând unor entități publice sau persoane private, iar Consiliul Local nu poate dispune asupra bunurilor proprietatea sa”. Pârâtul – Consiliul Local Medgidia, nu a depus întâmpinare în acest dosar conex și astfel, prin încheierea din 28.02.2019, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 6788/118/2018.

Miting în Medgidia și proiect de hotărâre pentru scăderea prețului apei

Încă de la începutul mandatului său, Vrabie s-a luptat să obțină pentru cetățenii municipiului Medgidia un preț decent al apei, organizând în vara anului trecut un miting în acest sens și inițiind și un proiect de hotărâre în care au fost cuprinse următoarele facilități pentru medgidienii:

– reducerea cu 50% a prețului apei pentru toți consumatorii de pe teritoriul municipiului Medgidia;
– apă gratuită pentru Spitalul Municipal Medgidia, care deservește peste un sfert din locuitorii județului Constanța;
– apă gratuită pentru grădinițele, școlile și liceele de pe teritoriul municipiului Medgidia, unde învață și copii din zonele învecinate;
– apă gratuită pentru toate unitățile de cult de pe teritoriul municipiului Medgidia.

Din păcate, consilierii locali ai municipiului Medgidia au uitat pentru ce au fost trimiși în Consiliul Local și au ales să voteze împotriva interesului cetățenilor municipiului dându-și girul pentru o hotărâre de consiliu nelegală, care în cele din urmă a fost anulată de instanța de judecată.

Rămâne de văzut cum vor vota consilierii locali din municipiul Medgidia la următoarea ședință de consiliu local și dacă va prima interesul cetățenilor din acest municipiu sau alte interese politice.

Citește și:

“Tradătorii Medgidiei”, puși la zid: Prefectura Constanța a declarat nelegală hotărârea Consiliului Local Medgdia referitoare la darea în folosință gratuită a unor suprafețe de teren către SC RAJA SA

Consilierii locali din Medgidia, chemați în ședință pentru a vota anularea a două hotărâri de Consiliu Local. Ambele vizează SC RAJA SA

Ziarul Amprenta

Etichete:

  • hotărâre de Consiliu Local
  • Medgidia
  • micșorarea prețului apei RAJA
  • prețul apei RAJA
  • SC RAJA SA
  • Sistemul Regional de alimentare cu apă Constanţa
  • Valentin Vrabie
Articole similare

Administrație locală

Lucrări la rețeaua de termoficare: În ce zone din Constanța nu se va furniza căldură 08.02.2024

Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa III’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe strada Decebal. Pentru realizarea acestor lucrări nu vom putea furniza apă caldă de consum și …

Administrație locală

Primăria Municipiului Constanța, dată în judecată de firma care s-a ocupat de reabilitarea Pieței Ovidiu, pentru recuperarea unor bani 08.02.2024

Primăria Municipiului Constanța a fost dată în judecată de compania Ro-Mat-Construct SR, firma care s-a ocupat de restaurarea Pieței Ovidiu. Proiectul a fost unul de mare anvergură, primii pași către acest obiectiv fiind făcuți încă din anul 2008, când s-a …

Administrație locală

Primăria Cernavodă vrea să închirieze mai multe spații. Unde sunt situate acestea și când are loc licitația 07.02.2024

Primăria orașului Cernavodă organizează pe 5 martie 2024, ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului Local, licitația publică deschisă în vederea închirierii a patru spații.  Lista spațiilor scoase la licitație cuprinde: 1. Spațiul situat în strada Prelungirea Seimeni, nr. 25 în …

De la același autor

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație 08.02.2024

Zvonurile s-au adeverit. Potrivit hotărârii nr. 1155/30.01.2024 a CA-ului Administrația Fondului Imobiliar SRL consemnată în procesul verbal de ședință nr. 350, bazarul de pe strada I.L Caragiale, pe care constănțenii îl cunosc sub numele de Gorbaciov sau ”La Ruși”, va …

Constanța Imobiliară

Firma unui libanez construiește un cartier rezidențial în Ovidiu, lângă Academia „Gheorghe Hagi” 08.02.2024

În ultimii ani, zonele de la marginea orașelor din județul Constanța s-au dezvoltat rapid. Numeroși investitori au specualat potențialul imobiliar și au achiziționat terenuri la prețuri mici pe care mai apoi fie le-au vândut pe sume colosale fie s-au îmbogățit …

Știrile zilei

Cu ce avere se laudă șeful Poliției orașului Techirghiol, Eduard Grigore 08.02.2024

Pentru ca cetățenii cunoască mai bine oamenii cărora ar trebui să li se adreseze atunci când întâmpină o problemă ce care ține de siguranță, venim în întâmpinarea cititorilor noștri cu prezentarea averilor deținute de șefii secțiilor de poliție de la …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025
Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în ... 08.02.2024
Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona lo... 08.02.2024
Este OFICIAL: Bazarul "La Ruși" va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune P... 08.02.2024
Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de polițiștii constănțeni cu droguri în buzunare

Știrile zilei

Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de poliți... 08.02.2024
za-logo

Ziarul Amprenta se dorește a fi încă de la început platforma unde cititorii din acest județ, dar și din împrejurimi, să poată parcurge cele mai proaspete și utile știri care prezintă evenimentele din jurul lor. Este un demers, trebuie să recunoaștem, curajos, în aceste vremuri când tentațiile sunt mari iar goana după senzațional este la cote maxime. Știm că rolul nostru este acela de câine de pază al societății! Tineri, entuziaști, cu experiență în presa locală, vă asigurăm că Ziarul Amprenta vă va aduce zilnic cele mai bune și utile știri din județul Constanța. Ne propunem, străbătând la pas județul, să vă prezentăm atât viața urbană cât și cea rurală așa cum sunt ele în realitate.

Contactați-ne: contact@ziarulamprenta.ro
Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2025