În patru luni e gata Spitalul modular din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța. A fost emisă autorizația de construire

Administrație locală
Primăria Constanța a eliberat vineri, 16 iunie 2023, autorizația de construire pentru pregătirea terenului în vederea amplasării containerelor medicale în vederea creării spitalului modular care se va amenaja în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Valabilitatea autorizației este de 24 de luni, însă, după cum se cunoaște lucrările trebuie să fie gata în patru luni.
Reamintim că la începutul lunii martie 2023, Primăria Constanța a încheiat un acord contractual pentru achiziția publică de servicii de proiectare, execuție lucrări și dotări pentru obiectivul de investiții „Creare spital modular pentru consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID- 19″, cod SMIS 148271.
Potrivit contractului, beneficiarul convine cu antreprenorul să plătească pentru execuția și finalizarea lucrărilor și remedierea oricăror eventuale defecțiuni ale lucrărilor suma de 41.367.351,85, fără TVA, reprezentând prețul contractului la termenele și conform modalităților stipulate în contract.
Contractul are o valabilitate de șase luni, dintre care două luni va dura proiectarea și alte patru execuția lucrărilor.
Contractul a fost atribuit Asocierii de firme formate din: Medicare Engineering SA cu sediul social în București, reprezentată prin Mugurel Stancu, în calitate de lider al asocierii, Med Q Clinexpert SRL cu sediul social în Ilfov, oraș Voluntari, Sat Pipera, reprezentată prin Ivanov-Voronenco Alexandru, Vici Evolution SRL cu sediul social în Ilfov, comuna Corbeanca, Sat Corbeanca, reprezentată prin Danciu Laura Florentina și CON-A Operations SRL cu sediul social în Sibiu, comuna Șelimbăr, sat Șelimbăr, reprezentată prin Adrian Oroș.
Modularul va asigura servicii medicale de imagistică cu CT și RMN, plus 50 de paturi de spitalizare continuă (dintre care 10 vor fi la ATI).
Contractul de finanțare pentru construirea unui nou spital modular a fost semnat în noiembrie 2021.
Citește și:







