Județul Constanța a rămas fără subprefect. Levent Accoium părăsește Instituția Prefectului

Administrație locală
În ședința de Guvern de astăzi a fost adoptată hotărârea privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al județului Constanța de către Accoium Mustafa Levent.
Potrivit unor surse, acesta ar urma să plece la Bucureşti, ca secretar general în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
De la desemnarea fostului subprefect, Dumitru Jeacă, în funcția de prefect al județului Constanța, la nivelul județului Constanța a rămas un singur subprefect, în persoana lui Levent Mustafa Accoium. Acum, până la desemnarea unor două noi persoane pe funcții, posturile rămân vacante.






