za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
    • Alegeri
    • Bilanț de mandat
  • Economie
  • Cultură
    • Istoria Dobrogei
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
    • Sfaturi Naturiste
    • Totul despre Coronavirus
    • Mama și copilul
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Anunțuri
  • Evenimente în Constanța
  • Showbiz
  • Social
  • Turism

Ne puteți urmări pe:

Acasă - Administrație locală - Licitație cu năbădăi: CNSC a respins contestația privind contractul de toaletare a arborilor din Constanța formulată de Peisagistica Shri Garden SRL

Licitație cu năbădăi: CNSC a respins contestația privind contractul de toaletare a arborilor din Constanța formulată de Peisagistica Shri Garden SRL

Licitație cu năbădăi: CNSC a respins contestația privind contractul de toaletare a arborilor din Constanța formulată de Peisagistica Shri Garden SRL

Administrație locală

16.03.2023

De către Pintilie Claudia

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins recent contestația formulată de SC Peisagistica SHRI Garden SRL în cadrul procedurii de atribuire a contractului de tăiere, igienizare, toaletare și tăiere de corecția a arborilor din Constanța, inițiată de municipalitate, la începutul acestui an. Nu este pentru prima dată când această firmă, dar și procedura de licitație în sine, a fost contestată la CNSC.

Potrivit datelor cuprinse în decizia CNSC nr. 560/C5/529 din 14 martie 2023, firma care a contestat la CNSC licitația solicita anularea raportului procedurii nr. 34122/20.02.2022, precum și a comunicărilor privind rezultatul procedurii și a tuturor actelor care au stat la baza acestora, dar și a celor subsecvente. Totodată, cerea ca autoritatea contractantă să reevalueze oferta contestatoarei și continuarea procedurii de atribuire, „prin aplicarea criteriului de atribuire, precum și emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii”

După analizarea documentelor, CNSC a decis că admite excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă – Primăria Municipiului Constanța, și respinge ca tardivă contestația formulată de SC Peisagistica SHRI Garden SRL.

Împotriva deciziei se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

Același contract și contestatar, dar bani mai mulți

SC Peisagistica SHRI Garden SRL a mai contestat la CNSC și procedura de licitație din iulie 2022 care avea același obiect, achiziționarea serviciului de tăiere, igienizare, toaletare și tăiere de corecție arbori din municipiu, inițiată de Primăria Constanța care avea o valoare de estimată la 6.807.528,75 lei. Contractul s-ar fi încheiat pentru o perioadă de un an. CNSC a admis în parte contestația și a obligat administrația locală ca, în termen de cel mult zece zile, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de Peisagistica Shri Garden SRL din etapa evaluării documentelor suport DUAE.

Mai apoi, la sfârșitul anului 2022, licitația electronică având același obiect – „Serviciul de tăiere, igienizare, toaletare și tăiere de corecție arbori din Municipiul Constanța”, cod CPV 77211400-6, inițiată de Primăria Constanța a fost din nou contestată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor de Garden Center Grup SRL, societate din Măgurele, județul Ilfov.

Inițial, contestatara a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii și a tuturor actelor autorității contractante ce au stat la baza emiterii adresei privind comunicarea rezultatului procedurii, respectiv, dar fără a se limita la, rapoartele intermediare, procesele-verbale ce au stat la baza emiterii actelor nelegale, raportul procedurii nr. 267052/22.12.2022, în partea/părțile privitoare la oferta Peisagistica Shri Garden SRL, anularea, în parte, a raportului procedurii, în ceea ce privește evaluarea ofertei Peisagistica Shri Garden SRL din Constanța, precum și a tuturor actelor subsecvente și/sau conexe acestuia, etc.

CNSC a fost nevoită însă să ia act de renunțarea la contestația de către Garden Center Grup SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă, Primăria Constanța.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Primăriei Constanța, pe 9 ianuarie 2023, primarul Vergil Chițac, a emis dispoziția 96 privind reluarea procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Serviciul de tăiere, igienizare, toaletare și tăiere de corecție arbori din Municipiul Constanța”, cod CPV 77211400-6, prin reevaluarea ofertei depuse de Peisagistica Shri Garden SRL de la faza de evaluare DUAE și documente însoțitoare și, în consecință anularea în parte a proceselor verbale de evaluare DUAE, anularea în parte a proceselor verbale de evaluare financiară, precum și anularea comunicărilor rezultatului procedurii.

După scurt timp de la emiterea acestei dispoziții, Primăria Constanța a anunțat că organizează o nouă achiziție directă pentru serviciul de „toaletare și secționare arbori”, punând la bătaie pentru acest contract suma de 269.911,58 lei fără TVA pentru o perioadă de două luni.

Firma i-a aparținut unui fost lider UNPR

Potrivit listăfirme.ro, site consultat în data de 16 martie, firma Peisagistica Shri Garden SRL s-a numit anterior, la momentul fondării, SHRI 2018 SRL, iar în prezent are sediul social în municipiul Constanţa, Bulevardul Elisabeta nr. 9, Camera nr. 3. Asociații firmei sunt Ioniță Sergiu și Ioniță David, iar obiectul firmei vizează „Activități de întreținere peisagistică”.

În 2021, firma a raportat o cifră de afaceri de 15 175 426 lei și 60 de angajați.

PEISAGISTICA SHRI GARDEN SRL

PEISAGISTICA SHRI GARDEN SRL

Inițial, SRL-ul a fost deținut de Geany-Raimond Ioniță, fost lider PNL și mai apoi al UNPR Constanța (în 2012), În prezent, acesta nu mai deține nicio funcție în societate.

În martie 2021, asociații de pe atunci ai firmei – Geany-Raimond Ioniță și Sergiu Ioniță au decis retragerea lui Geany-Raimond Ioniță și cesionarea părților sociale către Ioniță Sergiu. Tot atunci a fost cooptat în firmă David Ioniță și s-a majorat capitalul social cu suma de 480 lei numerar, reprezentând aportul asociatului cooptat.

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Pintilie Claudia

Etichete:

  • dispoziție
  • igienizare arbori
  • Peisagistica Shri Garden SRL
  • Serviciul de tăiere arbori
  • toaletare arbori
  • Vergil Chitac
Articole similare

Administrație locală

Lucrări la rețeaua de termoficare: În ce zone din Constanța nu se va furniza căldură 08.02.2024

Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa III’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe strada Decebal. Pentru realizarea acestor lucrări nu vom putea furniza apă caldă de consum și …

Administrație locală

Primăria Municipiului Constanța, dată în judecată de firma care s-a ocupat de reabilitarea Pieței Ovidiu, pentru recuperarea unor bani 08.02.2024

Primăria Municipiului Constanța a fost dată în judecată de compania Ro-Mat-Construct SR, firma care s-a ocupat de restaurarea Pieței Ovidiu. Proiectul a fost unul de mare anvergură, primii pași către acest obiectiv fiind făcuți încă din anul 2008, când s-a …

Administrație locală

Primăria Cernavodă vrea să închirieze mai multe spații. Unde sunt situate acestea și când are loc licitația 07.02.2024

Primăria orașului Cernavodă organizează pe 5 martie 2024, ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului Local, licitația publică deschisă în vederea închirierii a patru spații.  Lista spațiilor scoase la licitație cuprinde: 1. Spațiul situat în strada Prelungirea Seimeni, nr. 25 în …

De la același autor

Administrație locală

Lista completă a primăriilor din județul Constanța care primesc bani de la CJC pe final de an 15.12.2023

Dacă în urmă cu câteva zile, pe site-ul Consiliului Județean Constanța, proiectul de hotărâre referitor la alocarea sumei de două milioane de lei era împărțită între 11 primării din județul Constanța, astăzi, în cadrul ședinței liberalii și social democrații au …

Politic

Candidează Mihai Lupu din partea PSD la alegerile din 2024? Ce spune șeful CJC despre aceste zvonuri 15.12.2023

Zvonurile ultimelor săptămâni îl arată pe Mihai Lupu, actualul președinte al Consiliului Județean Constanța, drept viitor candidat PSD la alegerile din septembrie 2024 pentru încă un mandat de șef al CJC. Astăzi, Mihai Lupu a făcut primele declarații legate de …

Politic

Mihai Lupu, atac direct la președintele PNL Constanța: „NU sunt obedient lui Huțucă, lui Bourceanu, nimănui. Îi urez succes, să culeagă ce a ... 15.12.2023

Președintele PNL Constanța, Mihai Lupu, a făcut astăzi câteva declarații spumoase legate de modul cum a fost tratat de conducerea de la Constanța a Partidului Național Liberal care i-au retras, în urmă cu câteva luni, sprijinul politic. Șeful CJC l-a …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025
Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în ... 08.02.2024
Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona lo... 08.02.2024
Este OFICIAL: Bazarul "La Ruși" va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune P... 08.02.2024
Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de polițiștii constănțeni cu droguri în buzunare

Știrile zilei

Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de poliți... 08.02.2024
za-logo

Ziarul Amprenta se dorește a fi încă de la început platforma unde cititorii din acest județ, dar și din împrejurimi, să poată parcurge cele mai proaspete și utile știri care prezintă evenimentele din jurul lor. Este un demers, trebuie să recunoaștem, curajos, în aceste vremuri când tentațiile sunt mari iar goana după senzațional este la cote maxime. Știm că rolul nostru este acela de câine de pază al societății! Tineri, entuziaști, cu experiență în presa locală, vă asigurăm că Ziarul Amprenta vă va aduce zilnic cele mai bune și utile știri din județul Constanța. Ne propunem, străbătând la pas județul, să vă prezentăm atât viața urbană cât și cea rurală așa cum sunt ele în realitate.

Contactați-ne: contact@ziarulamprenta.ro
Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026