Localitățile Cumpăna și Techirghiol, fără apă potabilă din cauza unei căderi de tensiune

Administrație locală
Astăzi, 20 decembrie, în jurul orei 07.54, Complexul de Pompare Înmagazinare Constanța Sud (Bifurcație Cumpăna), a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele de la nivelul acestuia nu au mai putut funcționa. Până la remedierea avariei, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Cumpăna și Techirghiol.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că, imediat ce disfuncționalitățile de la nivelul sistemelor de alimentare cu energie electrică vor fi remediate, lucrătorii RAJA vor relua furnizarea apei”, transmis reprezentanții RAJA S.A.
Update:
RAJA Constanța a anunțat că în jurul orei 10.30 s-a reușit alimentarea cu energie a stației de Tratare și Înmagazinare Constanța Sud. Imediat, s-au făcut manevrele de pornire a stației și s-a reluat pomparea către zonele afectate.
În jurul orei 11.30, abonații din Cumpăna și Techirghiol vor avea apă la presiuni normale.






