Locuitorii din zona Stația Salvare nu vor avea astăzi apă caldă

Administrație locală
Din cauza unor avarii apărute pe rețeaua de transport amplasate pe bulevardul I. C. Brătianu, nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum, în zona Staţia Salvare.
Echipele de intervenție ale societății Termoficare Constanța S.R.L. au început lucrările de eliminare a avariilor.
„Estimăm reînceperea furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde de consum în cursul acestei zile.
Vă mulțumim de înțelegere și ne cerem scuze consumatorilor noștri afectați de aceaste avarii”, au transmis reprezentanții Termoficare Constanța.






