Lucrările de protecție a lacului din Techirghiol: ABADL pune la bătaie peste 800.000 de lei pentru reactualizarea studiului de fezabilitate

Administrație locală
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația pentru reactualizarea Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiții „lucrări de protecție – Lac Techirghiol, etapa a III-a”.
Valoarea achiziției ajunge la suma de 840.000 de lei, fără TVA, iar durata contractului este de 18 luni.
Conform fișei de date a achiziției, vor fi prestate următoarele servicii:
- Elaborare documentație tehnico-economică, faza Reactualizare Studiu de Fezabilitate și a studiilor necesare (studii topografice, geotehnice, hidrologice, etc), în conformitate cu legislația română în vigoare;
- În cadrul documentației se va studia minim un scenariu ce va cuprinde măsuri de infrastructură verde;
- Efectuarea expertizei / expertizelor tehnice pentru lucrările existente de către expert / experți tehnici atestați în conformitate cu Ordinul 2264/2018 (dacă este cazul);
- Elaborarea documentațiilor necesare obținerii Certificatul de Urbanism;
- Elaborarea documentațiilor necesare obținerii avizelor / acordurilor solicitate în Certificatul de Urbanism;
- Elaborarea tuturor documentațiilor solicitate în cadrul procedurii de mediu;
- Susținerea Studiului de Fezabilitate în Comisiile Tehnice Economice (ABADL, ANAR, MMAP, Interministerial);
- Reactualizarea devizului general, la solicitarea achizitorului, pe toată durata de derulare, până la finalizarea execuției;
- Documentații tehnice privind exproprierea terenurilor ocupate de lucrări pentru cauze de utilitate publică întocmite conform prevederilor legale (dacă este cazul).
Operatorii economici interesați de achiziție trebuie să demonstreze că au dus la bun sfârșit, în ultimii trei ani, împliniți la data termenului limită pentru depunerea ofertei, servicii similare cu serviciile care fac obiectul achiziției, cu valoare cumulată de minimum 800.000 de lei, fără TVA, la nivelul unuia sau a maximum trei contracte. Prin servicii similare se înțeleg servicii de inginerie de tipul Studiu de Fezabilitate sau Reactualizare Studiu de Fezabilitate, în domeniul Construcțiilor Hidrotehnice.
De asemenea, ofertanții trebuie să depună o garanție de participare în valoare de 8.400 de lei, iar aceștia trebuie să își mențină oferta până în data de 16 februarie 2024.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 16 octombrie 2023, ora 15:00, iar licitația se va desfășura în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, în data de 16 octombrie 2023, de la ora 15:00.
În cele ce urmează redăm fișa de date a achiziției:
Foto: www.google.com/maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
(FOTO) Fenomen SPECTACULOS pe lacul Techirghiol: Apa salină a devenit ROZ







