Ludovic Orban la Constanța: „Ați ales o echipă serioasă, care are proiecte și capacitatea de a schimba destinul municipiului și județului Constanța”

Administrație locală
Premierul Ludovic Orban și-a manifestat susținerea pentru noua echipă de la Consiliul Județean Constanța și de la Primăria Constanța instalată astăzi în prezența sa.
După cele două ceremonii la care a fost prezent în Constanţa, Ludovic Orban a participat la o conferinţă de presă, afirmând că este pentru prima oară când PNL primeşte din partea constănţenilor şansa de a dezvolta municipiul şi judeţul.
„Am considerat că este absolut necesar să particip la acest eveniment pe care eu îl consider istoric. După 30 de ani, PNL primește șansa din partea constănțenilor să arate că este capabil să dezvolte municipiul Constanța și județul Constanța. Le mulțumesc constănțeni care au avut încredere în Vergil Chițac, Mihai Lupu și echipa noastră, echipa Partidului Național Liberal și le garantez că vor veni patru ani de respect față de cetățean, de investiții, de dezvoltare, de creare de locuri de muncă, de oportunități pentru fiecare constănțean, de creștere a calității serviciilor publice, de creștere a calității vieții. Au ales o echipă serioasă, o echipă care are proiecte, o echipă care are capacitatea de a schimba în bine destinul municipiului Constanța și destinul județului Constanța. Aș spune așa, că vremea pachețelelor a trecut, este vremea proiectelor serioase de dezvoltare ale județului Constanța și ale municipiului Constanța iar în calitate de președinte al Partidului Național Liberal și de premier ofer garanția susținerii din partea Guvernului a tuturor proiectelor importante pentru Constanța.
Sunt convins că domnul primar Chițac știe ce are de făcut la Constanța. Ce sfat îi dau? Să mă sune mai des de fiecare dată când trebuie rezolvate probleme pentru Constanța, când trebuie susținute proiecte și programe pentru că voi răspunde prezent la orice solicitare.”., a spus Ludovic Orban.






