Mai multe străzi din comuna Horia vor fi asfaltate. În cât timp vor fi gata lucrările

Administrație locală
La Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a fost depus memoriul prin care autoritățile locale intenționează să asfalteze drumuri în lunfime totală de 1.804,49 m situate pe raza localității. Străzile fac parte din rețeaua stradală a comunei. Comuna Horia este situată la 2 kilometri nord de Drumul Național 2A Hârșova – Constanța,
Este vorba despre strada Salcâmilor, strada Cireșului din satul Horia, strada Sălciilor – din satul Cloșca și strada Dealului din satul Tichilești.

Sat Horia asfaltare propusă

Străzile care urmează a fi modernizate vor fi de două benzi de 2,5 m.
Valoarea totală a investiției este de aproximativ 3,9 milioane de lei, iar conform graficului de realizare a investiției durata de realizare a investiției este de opt luni calendaristice.
Pentru realizarea proiectului, autoritățile locale au emis și certificatul de urbanism nr.02/16.02.2022.
Memoriul complet depus la APM Constanța poate fi consultat mai jos:
În 2020, mai multe străzi de pe raza comunei au fost modernizate, o parte dintre acestea fiind parțial avariate din cauza ploilor abundente care au căzut în acea perioadă.

Sursă foto: CT100
Foto: Ilustrativ







