Marți, 24 august, are loc dezbaterea publică cu tema „Delegarea Serviciului Public de Salubrizare al Municipiului Medgidia”

Administrație locală
Primăria Municipiului Medgidia va organiza marți, 24 august 2021, începând cu ora 15.00 în sala de şedinţe a Consiliului Local Medgidia, dezbaterea publică cu tema ,,Delegarea Serviciului Public de Salubrizare al Municipiului Medgidia’’.
În conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind consultarea publică și transparența decizională, pentru procedura de consultare publică privind proiectul ,,Delegarea Serviciului Public de Salubrizare al Municipiului Medgidia’’ materialele au fost publicate pe site-ul instituției (primaria-medgidia.ro) în data de 10 august 2021 și se regăsesc spre consultare la rubrica Informații de interes public/Transparența decizională/Informare și consultare publică.






