Marți se oprește apa pe mai multe străzi din Tuzla. Vezi dacă ești afectat

Administrație locală
Marți, în data de 28 martie 2023, echipele RAJA SA vor executa lucări de înlocuire a unor conducte și vane de legătură de la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Tuzla.
Astfel, în intervalul orar 10:00 – 16:00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Pasajului, Lalelelor, Merișor, Costinești, precum și cei de pe străzile adiacente.
Investiția face parte din Contractul de lucrări CL 11 – Reabilitare și extindere rețele de distribuție și de canalizare, reabilitare stație de pompare apă uzată și conducte de refulare apă din localitatea Tuzla.
Valoarea investiției este de aproximativ 20 de milioane de lei, iar proiectul se derulează prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, transmite RAJA SA.
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)







