Ministerul Energiei: Investiția de înființare a rețelei de gaze în Cuza Vodă este conformă cu cerințele POIM

Administrație locală
Autoritățile locale din comuna Cuza Vodă au primit recent vești bune cu privire la proiectul de gaze depus la finalul anului 2021 prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Obiectivul Specific 8.2 Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine.
La sfârșitul anului trecut, Consiliul Local Cuza Vodă a aprobat proiectul de hotărâre referitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a devizului general și demararea procedurilor de includere în buget a cheltuielilor aferente proiectului „Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Cuza Vodă, județul Constanța”.
Ulterior, pe 18 decembrie 2020, primarul Viorel Dulgheru a depus proiectul pregătit pentru finanțarea prin POIM, iar la aproape un an distanță, ieri, pe 14 octombrie s-a primit o notificare privind rezultatele verificării conformității investițiilor propuse în proiect cu cerințele POIM 2014 – 2020 privind funcționalitatea inteligentă a rețelelor de distribuție de gaze naturale. Lista cu proiectele depuse poate fi consultată AICI, proiectul Primăriei Cuza Vodă putând fi consultat la pozișția nr. 582.
Astfel, în urma verificării AM POIM nr. 51686/25.05.2021 cu privire la proiectul de înființare rețea de gaze, Ministerul Energiei a transmis că investiția propusă este conformă cu cerințele POIM.
Atașat regăsiți documentul care atestă trecerea unei etape importante din procesul de atragere a finanțării pentru înființarea rețelei de gaze în comună:








